Opinii

 

Republica, un iarmaroc în care se tocmesc funcţii

Un intelectual implicat în viaţa politică se plângea, înainte de a participa la o dezbatere televizată pe teme politice, că nimeni nu mai ascultă argumente şi că „totul s-a redus la încăierarea galeriilor, ca la fotbal în care se dă foc la tribună şi se aruncă cu scaunele în cap”. Mi se pare corectă observaţia. Este o radiografie a ceea ce se întâmplă în societatea românească, aproape toţi cei care îşi exprimă opiniile fiind loviţi parcă de sindromul „eu am dreptate, tu dacă mă contrazici eşti o nulitate”. Uşor de explicat de ce s-a ajuns aici dacă ne uităm la sistemul promovat de liderii politici din ultimele decenii. Democraţia originală pe care am fost obligaţi s-o suportăm s-a redus la impunerea voinţei absolute a celor care obţineau, indiferent de mijloace, mai multe voturi. Adică „eu am câştigat alegerile, eu sunt şef, am statul la dispoziţie, ceilalţi trec în opoziţie”. Recunoaşteţi cumva descrierea lui Băsescu în această, să-i spunem, definiţie? Dar pe Ion Iliescu? Şi nu cumva se regăsesc aici şi satrapii locali, cei care deţin puterea discreţionară pe baza unor voturi strânse de cele mai multe ori de la ignoranţi pe care-i interesează doar cine este şeful statului? Lipsa de măsură, absenţa oricui arbitru şi forma fără fond au condus la starea de lucruri descrisă de intelectualul exasperat de felul în care se „polemizează” la noi.

Reprezentativitatea într-un sistem republican este discutabilă, fiind rezultatul, de cele mai multe ori, a exprimării votului popular sau al celor mandataţi să reprezinte un număr de cetăţeni. Câteodată, cum s-a petrecut şi la referendumul pentru demiterea lui Băsescu, reprezentativitatea este asigurată printr-o victorie obţinută la masa verde, deci nu prin voturile exprimate, ci prin cele rămase neutilizate. Arbitrul lipseşte din societate. Sau, mai bine zis, arbitrul este direct implicat în păruiala generală în care nu încap argumentele. Episodul suspendării lui Băsescu şi încercarea de demitere prin referendum nu a făcut decât să arate absenţa reprezentativităţii şi a legitimităţii oricărui „arbitru” ales. Dispare reprezentativitatea odată cu victoria în alegeri? Se pare că da. Încrederea în cei votaţi la un moment dat se volatilizează de cele mai multe ori, generând frustrări din partea celor care au încredinţat mandatul de a fi reprezentaţi. Mai mult decât atât, se constată că victoria a fost obţinută prin minciună, manipulare sau chiar furt. Nu poţi face nimic, riscând ca aşteptarea finalului de mandate şi organizarea de alegeri să ducă la acelaşi rezultat consemnat tot în urma unui rapt electoral. Evident, sistemul republican generează frecvent astfel de situaţii. Argumentul privind alegerea de către popor a preşedintelui insignifiantă în raport cu dezamăgirea socială produsă.

Sistemul monarhiei constituţionale înlătură nu doar zbaterea inutilă a corpului electoral, ci generează dezbateri reale la nivelul societăţii. Republicanii, care tocmai se comportă acum ca două galerii de fotbal, trebuiesc priviţi în comparaţie cu cetăţenii din ţările care au monarhie constituţională. Acolo arbitrul nu trage la poartă şi nu ţine partea niciunei tabere. Din simplul motiv că este suveran şi nu şef. Dar pentru această discuţie ne-ar trebui un spaţiu mult mai mare, nu-i aşa?

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...