Vineri, 11 martie, consilierul judeţean Ştefan Prală, secretar general al PNL Vâlcea, a anunţat în conferinţă de presă că au fost validaţi încă şase candidaţi la funcţiile de primar în zona de sud a judeţului. Potrivit lui Prală, la Drăgăşani, liberalii vor merge pe mâna doctorului Constantin Pleşoianu, medic şef în cadrul Casei de Sănătate Vâlcea, cotat în sondajele interne înaintea viceprimarului din localitate, Adrian Sanda şi a consilierului municipal Ilie Căpraru.
“La Drăgăşani, PNL este pe primul loc în sondaje şi la vot politic, cu aproape 10 procente, lucru recunoscut şi de cei de la PSD. Nu sunt tensiuni în organizaţie, şi domnul Sanda, şi domnul Căpraru îl vor susţine cu toate puterile pe domnul Constantin Pleşoianu pentru câştigarea funcţiei de primar”, a declarat Prală, care a recunoscut totuşi că actualul edil Cristian Nedelcu (PSD) încă este favorit în sondaje la capitolul vot pentru primar.
Celelalte cinci nume validate în aceeaşi şedinţă a BPJ PNL Vâlcea de joi seară nu reprezintă surprize. Mihai Pătru va candida din partea liberalilor la Ocnele Mari, Constantin Aleca la Bălceşti, Toma Ciolacu (viceprimar, ex-PC, actualmente ALDE) la Stroeşti, Vasile Miu la Sălătrucel şi Camelia Nicola la Buneşti.








