Atacantul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Kevin Trabalka (19 ani) a suferit o accidentare cumplită la antrenamentele de săptămâna trecută, fiind diagnosticat după efectuarea RMN-ului, cu ruptură de ligamente încrucişate şi de menisc!
Accidentarea îl va ţine pe vârful împrumutat de la Dinamo departe de teren, minim jumătate de an.
”Am simţit cum mi-a pocnit genunchiul, am relizat de atunci că este o accidentare gravă. Mă voi opera săptămâna viitoare, cel mai probabil la Timişoara. O să muncesc foarte mult, ca să revin cât mai repede, sper să prind pregătirile pentru viitorul sezon. Viaţa merge înainte, voi reveni şi mai puternic”, a spus Kevin Trabalka.
În prima parte a acestui sezonul, Trabalka a jucat 12 meciuri pentru FC Bihor, reuşind un gol. În finalul sezonului trecut, vârful a debutat pentru Dinamo în Liga I, jucând 20 de minute în disputa cu Astra, scor 0-2.








