Economic

Oltchim, pe profit în ianuarie 2016

SC OLTCHIM SA a înregistrat un profit total de 589 mii euro în luna ianuarie 2016 cu o EBITDA de 1,5 milioane euro la o cifra de afaceri de 12,2 milioane euro, respectiv o pondere a EBITDA în cifra de afaceri de peste 12%, acestea fiind cele mai bune rezultate economico - financiare lunare înregistrate de SC OLTCHIM SA după intrarea în procedura insolvenţei.


Rezultatele economico - financiare înregistrate de către S.C. OLTCHIM SA în luna ianuarie 2016 confirmă atât implementarea cu succes a măsurilor avute în vedere în Planul de reorganizare, cât şi estimările de la finele anului trecut legate de anul 2016.

Principalele măsuri avute în vedere prin Planul de reorganizare aprobat de creditori, pentru eficientizarea activităţii SC OLTCHIM SA au fost implementate cu succes în perioada mai - decembrie a anului 2015, respectiv:
- Retehnologizarea a două electrolizoare din cadrul instalaţiei de electroliză cu membrană şi reparaţia cuptorului de var;
- Reducerea personalului excedentar;
- Recâştigarea pieţelor de desfacere cu preponderenţă externe.
Astfel, în luna ianuarie 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015, OLTCHIM a crescut cantităţile de produse finite comercializate la principalele grupe de produse cu:
- 4% la polioli - polieteri, grupa de produse care deţine 70% din cifra de afaceri;
- - 17% la soda caustica lichida si solida;
- 54% la produsele oxo - alcooli.

Creşterea vânzărilor, în prinicipal pe pieţele externe, coroborată cu efectele implementării măsurilor de reducere a costurilor, au condus la generarea unui profit net pe total activitate în luna ianuarie 2016 pentru SC OLTCHIM SA, incluzând atât cheltuielile cu amortizarea şi cheltuielile financiare, cât şi cheltuielile de conservare a activelor care nu funcţionează. 

În sinteză, rezultatele economico - financiare înregistrate de către SC OLTCHIM SA în luna ianuarie 2016 se prezintă astfel (mii euro):

1. Cifra de afaceri 12.163
2. Venituri totale 12.544
-venituri din exploatare 12.516
-venituri financiare 28
3. Cheltuieli totale 11.955
-cheltuieli din exploatare 11.919
-cheltuieli financiare, din care; 36
-dobânzi 0
4. Rezultat brut 589
-rezultat din exploatare, din care: 597
- cheltuiala amortizare 905
-rezultat financiar -8
5. EBITDA (rezultat din exploatare - amortizare) 1.502.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...