La prima vedere, echipa pregătită de Sorin Mogoşanu şi Victor Naicu nu are mari emoţii, dar poate totuşi tremura pentru locul 12, care duce la ”baraj”. La finalul ultimelor 10 etape din play-out, ultimele două clasate vor retrograda direct, în timp ce locul 12 va da ”baraj” cu câştigătoarea duelului locurilor 2 din Liga a II-a. Ultima clasată, Petrolul, nu mai are şanse decât teoretice să evite retrogradarea directă, decalajul de puncte fiind mare.
Antrenorul Daniel Mogoşanu cere atenţie în ultimele 10 etape, pentru că un şir de rezultate negative poate aduce echipa în lupta pentru evitarea retrogradării. ”Suntem la 5 puncte de retrogradare, este un sistem extrem de dificil, trebuie să fim atenţi cum gestionăm rezultatele pentru că ele, până la urmă, rămân cele mai importante. Noi ne-am propus să jucăm deschis, pe poartă, aşa cum am făcut-o şi cu CFR, dar va trebui să obţinem şi puncte. Cred că se puteau obţine mai mult de patru puncte în aceste trei meciuri, ţinând cont că am fost egalaţi de Pandurii în minutul 87, iar cu CFR Cluj, în opinia mea, la cum s-a jucat, trebuia să câştigăm“, a spus Daniel Mogoşanu.
Directorul tehnic, Victor Naicu: ”Am acumulat doar 4 puncte, este adevărat. Dacă la Severin am făcut o repriză secundă mai slabă şi am fost egalaţi, cu CFR Cluj, repriza a doua ne-a aparţinut, dar am pierdut jocul. Nu am reuşit să marcăm din situaţiile pe care ni le-am creat, iar CFR dintr-o bâlbâială, a înscris. Play-out-ul se anunţă echilibrat, în care orice victorie te ridică, dar şi o perioadă nefastă te duce în zona retrogradării. Consider că avem o echipă bună şi vom încerca să speculăm programul care ne avantajează. Dacă reuşim să începem bine play-out-ul şi să acumulăm cât mai multe puncte vom avea liniştea necesară“.
Psiholog pentru Andrei Ivan
Clasament play-out:
7. CSMS Iaşi (19 puncte);
8.CFR Cluj (16 puncte);
9.CS U Craiova (16 puncte);
10.FC Botoşani (13 puncte),
11.Poli Timişoara (13 puncte),
12.FC Voluntari (11 puncte),
13.Concordia Chiajna (9 puncte)
14.Petrolul Ploieşti (4 puncte).
Ratarea unui transfer la Espanyol i-a afectat moralul atacantului Andrei Ivan. Pentru a îndrepta situaţia, oficialii clubului au decis ca Ivan să intre într-un program special care să-l ajute să treacă peste perioada proastă din această iarnă. „Clubul l-a băgat pe Ivan într-un program de dezvoltare umană. I-a fost angajat un psiholog care să-l ajute să treacă peste ultima perioadă. Mai mult, Andrei beneficiază şi de un profesor de limba engleză, dar şi de cineva care se ocupă de imaginea lui, atunci când vine vorba de postări pe reţelele de socializare. În plus, este învăţat prin participarea la acest program şi cum trebuie să vorbească atunci când acordă un interviu”, spun cei din club.








