Sport

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Tărlungeni – CSM Râmnicu Vâlcea 1-3 (1-2)

CSM s-a detaşat în fruntea clasamentului

CSM Râmnicu Vâlcea şi-a consolidat postura de lider în Seria B2 prin succesul obţinut în primul meci oficial din acest an, 3-1 în deplasare cu Unirea Tărlungeni

După retragerile formaţiilor Caransebeş şi Bihor, Vâlcea a reluat campionatul în postura de lider, devansând la golaveraj pe Baia Mare.
Prima ocazie a avut-o Vâlcea, dar Firţulescu a greşit de puţin ţinta. Aproape retrogradată, Unirea Tărlungeni a început bine jocul şi în minutul 6 Marin a fost faultat în careu de Vasile, iar Minciună a transformat penalty-ul, astfel că braşovenii au fost în avantaj. CSM a egalat rapid, în minutul 12, când Dumitraşcu a centrat de pe stânga şi Vasile a concretizat din interiorul careului. Vâlcea a pus stăpânire pe joc şi a controlat prima repriză. Firţulescu a fost aproape de gol în minutul 18, dar lovitura sa de cap a trecut puţin pe lângă poartă. Apoi, Costin Stoica a scăpat spre poartă, talonat de un fundaş, dar Perianu a ieşit bine şi l-a blocat. Chiar înainte de pauză, juniorul Luduşan a marcat un gol superb, cu un şut la vinclu, de la peste 25 de metri. În partea secundă, având avantaj, echipa lui Alexandru Pelici a jucat pragmatic, ţinând bine mingea la mijlocul terenului, în timp ce braşovenii nu au reuşit să se apropie periculos de poarta lui Fildan. Totuşi, în minutul 89, după un corner, Unirea a avut o şansă mare de egalare, dar Şerban a ratat din faţa porţii.
În ultimul minut al prelungirilor, Voinea a profitat de o eroare a defensivei braşovene, a scăpat singur, lobul său a lovit bara, dar mingea a revenit cu noroc în piciorul atacantului vâlcean, care a marcat.
CSM s-a impus astfel cu 3-1 şi a devenit astfel lider solitar în Seria B2, dar, mai important, a făcut un pas mare spre play-off. Mai sunt de disputat şapte etape din sezonul regulat, iar CSM are şapte puncte avans faţă de locul 7. Cum se cunoaşte, ca şi în Liga I, primele şase clasate din Liga a II-a intră în play-off cu punctajul înjumătăţit, fără a se mai socoti meciurile cu locurile 13-14, Bihor şi Caransebeş, deja retrase.


Dedicaţie pentru Bogdan Medrea

După victoria de la Tărlungeni, antrenorul Vâlcii, Alexandru Pelici, a declarat că dedică punctele fostului preşedinte Bogdan Medrea, decedat la finalul lunii ianuarie.
”În afară de goluri, am mai avut două-trei situaţii în care mai puteam marca. Pe final, la 2-1 pentru noi, şi ei puteau să ne egaleze. După, s-a făcut 3-1 şi s-a încheiat jocul. Avem un grup unit şi omogen şi cred că asta a făcut diferenţa. Am dat gol cu fundaşul lateral, cu aripa stângă, apoi cu atacantul intrat pe parcurs. Mă bucur că nu stăm într-un singur jucător. Dedic aceste puncte lui Bogdan Medrea”.
Alex Pelici subliniază că prioritar este intrarea în play-off. ”Ne dorim să ne asigurăm cât mai repede poziţia de play-off, acesta este obiectivul primar. După, putem să ne gândim mai departe. Eu merg pe omogenitate şi constanţă. Degeaba aduci jucători cu nume de la Liga 1, pentru că la Liga 2 se joacă altfel, e puţin mai multă agresivitate.”

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...