Noul termen pentru darea în exploatare în totalitate a Autostrăzii Piteşti - Sibiu este anul 2021, după ce unitatea special constituită pentru implementarea proiectului a găsit soluţii pentru devansare, în timp ce pentru sectoarele de capăt va fi posibilă folosinţa mai devreme de această dată, a afirmat, săptămâna trecută, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, în plenul Senatului.
“În categoria proiectelor care necesită relansare aş menţiona în primul rând Autostrada Piteşti - Sibiu, pentru care s-a constituit o unitate de implementare a proiectului specială. Această unitate a găsit deja nişte soluţii, iar termenul de livrare sau de dare în funcţiune nu mai este 2023, cum fusese anunţat anterior. În acest moment, este 2021 pentru întreaga autostradă, iar pentru sectoarele de capăt va fi posibilă darea în exploatare mai devreme. Este foarte important mai ales pentru Piteşti - Curtea de Argeş, care va fi dată în funcţie odată cu drumul naţional care va circula spre judeţele Vâlcea şi Gorj. Este o veste bună pentru cei care merg în acea direcţie pentru că, din 2020, aceştia vor putea circula în alt regim către destinaţiile lor”, a spus ministrul.
Acesta a reiterat că una dintre direcţiile principale ale ministerului o reprezintă implementarea propriu-zisă a proiectelor de infrastructură de transport cu finanţare din fonduri structurale şi de la bugetul de stat.
“În acest an, ne-am propus, pe de o parte, să accelerăm proiectele deja aflate în desfăşurare, iar pe de altă parte să abordăm proiecte noi care, din diverse motive, au fost până acum blocate şi să asigurăm relansarea lor”, a precizat Costescu.
În domeniul feroviar, principalele proiecte aflate în derulare sunt cele de pe tronsonul feroviar Sighişora - Simeria, unde este prevăzut a se circula cu viteza de 160 km pe oră.
“În această zonă, situaţia este următoarea: pe tronsonul Vinţu de Jos - Coşlariu, stadiul iniţial la începutul anului a fost de 34%, la sfârşitul anului ne propunem să ajungem la 70%, pe Coşlariu - Micăsasa de la 86% vom ajunge la 100%, adică vom finaliza acest tronson, iar pe ultimele două tronsoane care sunt Micăsasa - Aţel şi Aţel - Sighişoara plecăm undeva din zona 64-65% şi vom ajunge la 90% la sfârşitul anului”, a continuat Dan Costescu.
“Proiectele care vor fi noi sau relansate în sectorul feroviar sunt Predeal-Braşov, sectorul care a rămas neterminat din anii trecuţi, cele două proiecte de electrificare Cluj-Episcopia Bihor şi Craiova-Calafat, ramura sudică a Coridorului IV Craiova-Caransebeş şi, nu în ultimă instanţă, despre Podul de la Grădişte - Giurgiu, care de 10 ani stă, practic, prăbuşit”, a mai spus ministrul Dan Costescu.
Preşedintele Iohannis susţine petiţia deputatului Cristian Buican privind conectarea municipiului Râmnicu Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti
Săptămâna trecută, la cabinetul parlamentar al deputatului Cristian Buican a venit răspunsul Administraţiei Prezidenţiale la petiţia iniţiată de parlamentarul liberal vâlcean, semnată de către 35.560 de vâlceni, privind conectarea municipiului Râmnicu-Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti prin intermediul unui drum expres. Astfel, în adresa nr CP/197/08.02.2016 (adresă ataşată) venită de la Administraţia Prezidenţială se menţionează faptul că această instituţie „a luat act de problematica supusă atenţiei (…) şi susţine acest demers”, redirecţionând petiţia spre Ministrul Transporturilor, domnul Dan Marian Costescu, spre analiză.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, este de părere că răspunsul Administraţiei Prezidenţiale la petiţia semnată de către 35.560 de vâlceni, privind conectarea municipiului Râmnicu Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti prin intermediul unui drum expres este încurajator pentru viitorul judeţului Vâlcea şi îi mulţumeşte public Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, pentru implicare. Parlamentarul liberal Cristian Buican îşi exprimă speranţa că responsabilii guvernamentali vor înţelege necesitatea conectării municipiului Râmnicu Vâlcea la viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti prin intermediul unui drum expres şi vor acţiona în consecinţă.
„Am rămas plăcut surprins de răspunsul prompt al Administraţiei Prezidenţiale. Gândiţi-vă că în răspunsul primit se specifică foarte clar că instituţia Prezidenţială susţine acest demers de conectare a Municipiului Râmnicu Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti prin intermediul unui drum expres, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, validitatea şi necesitatea demersului nostru. Sper ca acum, după ce şi Administraţia Prezidenţială susţine realizarea unei legături rutiere cel puţin la nivel de drum expres, să găsim o mai mare deschidere şi implicare la responsabilii guvernamentali în vederea îndeplinirii acestui deziderat. Doresc să îi mulţumesc public domnului Preşedinte Klaus Iohannis pentru acest punct de vedere pozitiv şi să le mulţumesc tuturor vâlcenilor care au semnat această petiţie. Se dovedeşte că demersul nostru nu a fost în zadar şi că avem şansa noastră la dezvoltare. Sunt convins că răspunsul Administraţiei Prezidenţiale va conta foarte mult şi în decizia investitorilor interesaţi de judeţul Vâlcea”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.
"Instituţia Prezidenţială susţine demersul nostru de conectare a municipiului Râmnicu Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti prin intermediul unui drum expres. Mulţumesc vâlcenilor care au semnat această petiţie.", Cristian BUICAN, preşedintele PNL Vâlcea