Un control recent al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) a scos la iveală faptul că viaţa minerilor de la cariera Berbeşti este pusă în pericol în fiecare zi.
Echipamentele de muncă utilizate de minerii din Berbeşti au fost achiziţionate sau puse în funcţiune în urmă cu circa 30-35 de ani, iar multe dintre excavatoare, cărucioare şi transportoarele cu bandă ar fi trebuit să fie scoase din uz. Nici fostul proprietar (Complexul Energetic Oltenia) şi nici actualul proprietar al carierelor (CET Govora) nu au alocat fonduri pentru achiziţionarea de noi utilaje, iar menţinerea celor existente în funcţiune necesită lucrări costisitoare de mentenanţă. Pe de altă parte, minerii muncesc în condiţii deosebit de grele şi din cauza noxelor al căror nivel depăşeşte cu mult limitele admise de lege. Într-un raport ajuns pe masa prefectului de Vâlcea se arată şi că accesul angajaţilor în carieră este imposibil atunci când plouă sau ninge, iar în caz de accident nicio autospecială de la ISU sau Ambulanţă nu ar putea ajunge în zonă.
Patru accidente de muncă într-un an
În urma problemelor constatate în timpul controlului recent la cariera Berbeşti, inspectorii de muncă au aplicat sancţiuni în cuantum de 20.000 de lei pentru nerespectarea normelor de securitate şi siguranţă. În 2015, în exploatarea minieră s-au înregistrat patru accidente de muncă, din care unul mortal. Un angajat care monitoriza benzile transportatoare a murit în chinuri groaznice din cauza unei defecţiuni tehnice.