În 2005, banca centrală a adoptat un regim de politică monetară numit ţintirea directă a inflaţiei. Acest regim aducea câteva lucruri noi. În primul rând transparenţa. Stabilitatea preţurilor trece de la abstract la concret - o ţintă de inflaţie pe care o ştie toată societatea din timp. Pe lângă transparenţă, acest regim de politică monetară introducea şi responsabilizarea băncii centrale.
În teorie, sună bine. Numai că regimul de ţintire directă a inflaţiei a fost “adaptat” pentru condiţiile din piaţa locală. Ţinta de inflaţie este decisă de banca centrală (oficial, ni se spune că după negocieri cu Guvernul). Dar mai grav este că nu există niciun fel de mecanism de penalizare a băncii centrale pentru deviaţii ale ratei de inflaţie de la ţintă. Mai mult, banca centrală a adoptat o serie de “motive” care explică de ce nu poate aproape niciodată să atingă ţinta de inflaţie.
După aproape 10 ani de la implementare, regimul de ţintire a inflaţiei în România arată aşa: banca centrală implementează poltica monetară independent în funcţie de o ţintă pe care o alege, singura fără niciun fel de risc pentru cei care iau decizii de politică monetară în cazul în care inflaţia este diferită de ţintă. În aceste condiţii, nu este nicio surpriză că inflaţia realizată a fost mereu diferită de ţinta de inflaţie.
Deşi nu există niciun risc pentru decidenţii de la BNR, aceştia simt mereu nevoia să convingă publicul că de fapt politica monetară implementată este optimă pentru condiţiile economice din România. Cel mai recent exemplu: prezentarea a două rate de inflaţie, una cu reducerea de TVA, alta fără reducere de TVA. Acest mod de comunicare este periculos, dar şi greşit.
După reducerile de TVA din 2015, rata inflaţiei a intrat în teritoriu negativ. Preţurile au scăzut o perioadă de la o lună la alta şi relativ la aceeaşi perioadă a anului precedent. Aşa cum creşterea preţurilor înseamnă inflaţie, scăderea preţurilor reprezintă deflaţie. Iar băncile centrale urăsc deflaţia pentru că deflaţia este asociată de cele mai multe ori cu recesiunea. Şi, bineînţeles, au o preferinţă pentru inflaţie pentru că este asociată cu perioade de creştere economică.
Ca să scape de discuţiile despre deflaţie din spaţiul public, banca centrală a început să prezinte două rate de inflaţie - cu şi fără reducerea de TVA. Am explicat problemele cu rate diferite de inflaţie în prezent. Dar banca centrală duce lucrurile şi mai departe şi estimează două valori viitoare pentru rata de inflaţie. Astfel, pentru sfârşitul lui 2017, BNR estimează: 3,7% dacă nu ar fi fost reducerile de TVA şi 3,4% în cazul în care avem reducerile de TVA. În primul caz, politica monetară astăzi este mult prea relaxată şi BNR ar trebui să facă ceva pentru a aduce inflaţia la ţintă. În al doilea scenariu, politica monetară este optimă dacă ne raportăm la o ţintă de 2,5% +/-1%. Indiferent de universul prezentat de BNR, politica monetară este prea relaxată astăzi relativ la ţinta de 2,5%.
Acest mod de a prezenta evoluţia preţurilor din economie creează confuzie, dar mai ales este greşit. În primul rând, actorii din economie nu înţeleg ce le spune BNR. Să ia decizii pe baza ratei de inflaţie prezentă şi viitoare din universul fără reduceri de TVA sau din cel cu reduceri de TVA? După cum am mai spus, există o singură realitate.
În acelaşi timp, prezentarea ratei de inflaţie fără reducerea de TVA este total greşită pentru că nu se poate estima. Când face acest lucru, banca centrală prespune că schimbările de taxe (cât şi anticipările de schimbări de taxe) nu modifică comportamentul cetăţenilor. Presupune că deciziile de economisire, investire, consum rămân neschimbate indiferent de regimul de taxare. Este greşit. Veniturile mai mari la buget în 2015 arată clar că schimbările de taxe au modificat comportamentul de consum al cetăţenilor. Mai departe, comportamentul cetăţenilor faţă de consum a influenţat deciziile de investiţii, salarizare etc. ale companiilor. Toate acestea au dus la o altă dinamică a preţurilor faţă de o lume paralelă în care taxele nu ar fi scăzut. De fapt, comportamentul cetăţenilor s-a schimbat din momentul în care au început discuţiile despre reducerile de taxe (consum amânat etc). În aceste condiţii, este greşit să spui că evoluţia preţurilor fără reducerile de taxe înseamnă doar să scoţi impactul taxelor din rata de inflaţie. Este şi mai greşit să faci estimări pe baza acestui indicator fals. Totuşi, BNR o face.
Regimul de ţintire directă a inflaţiei avea rolul de a transparentiza şi responsabiliza politica monetară. A reuşit câţiva paşi spre transparentizare, dar niciunul înspre responsabilizare. Iar acum BNR complică lucrurile cu bună ştiinţă, prezentând scenarii alternative ca fiind reale. Scenariul fără reduceri de TVA nu există, iar estimările prezentate de BNR pentru acel univers sunt imposibil de estimat. Pentru a nu introduce şi mai multă confuzie în economie, BNR ar trebui să renunţe la prezentarea ratei de inflaţie fără reduceri de TVA. Este dificil de acţionat într-o realitate în care BNR ratează ţinta de inflaţie. Este imposibil de acţionat în universuri paralele când BNR ratează ţinta de inflaţie în ambele.
