Cu o creştere a PIB de 3,7% în 2015, cu perspectiva majorării la 4% în acest an, şi valori pozitive ale dobânzilor, într-o perioadă în care tot mai multe bănci centrale din întreaga lume le-au introdus pe cele negative, fondurile speculative, şi nu numai, caută locuri în care să obţină randamente cât mai bune.
Cum Rezerva Federală americană a lăsat de înţeles că nu va majora dobânda foarte des în acest an, ieşirile de capital din piaţa românească s-au oprit, asistând chiar la o înmulţire a intrărilor.
Interesul mare pentru leu, care a devenit, prin evoluţia sa, în această perioadă francul elveţian al zonei, se datorează faptului că dobânda de politică monetară a BNR este de 1,75%, iar pozitive sunt şi randamentele interbancare, cele la depozite sau titlurile de stat. De altfel, guvernatorul BNR a afirmat la începutul săptămânii că instituţia pe care o conduce nu va experimenta introducerea dobânzilor negative.
Aşa că de la 4,4907 lei, începutul perioadei analizate, euro a scăzut, la finalul ei, la 4,4710, minim al ultimelor două luni, mai jos cu 5,35 bani faţă de sfârşitul anului trecut.
În ultima şedinţă a intervalului, tranzacţiile s-au realizat între 4,4680 şi 4,4760 lei, cu închiderea la 4,4660 – 4,4690 lei, semn că o revenire a euro peste pragul de 4,50 lei este destul de îndepărtată.
Anul acest va fi unul tumultos pentru leu, crede Mugur Isărescu, care observa zilele trecute că „multe dintre valuri sunt relativ mai departe de România şi mai observăm că economia românească, piaţa valutară, poate să lucreze cu aceste norme. Sentimentul meu este ca piaţa locală s-a adâncit, nu mai este atât de emoţională”.
Cursul va continua să fluctueze între 4,40 şi 4,45 lei, iar BNR va utiliza pârghiile, monetară sau valutară, pe care le are la dispoziţie pentru a regla atât inflaţia cât şi cursul.
În privinţa inflaţiei, prognoza băncii centrale pentru finalul acestui an este de 1,4%, pentru ca la sfârşitul anului viitor aceasta să urce la 3,4%. Conform INS, în ianuarie creşterea preţurilor a atins minimul ultimilor 25 de ani acestea coborând cu cu 2,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 0,8% comparativ cu luna decembrie.
Cursul dolarului american a scăzut de la 4,0067 la 3,9623 lei, minim al ultimelor trei luni si jumatate, dar a încheiat perioada la 3,9925 lei, când cotaţiile au fluctuat între 3,9770 şi 4 lei.
Media monedei elveţiene, care şi-a încetinit deprecierea faţă de cea europeană, tranzacţiile de pe pieţele internaţionale realizându-se între 1,095 şi 1,1060 franci/euro, a fluctuat între 4,0607 şi 4,0910 lei.
Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,1164 şi 1,1376 dolari, maximul ultimelor trei luni şi jumătate. La finalul perioadei, euro se tranzacţiona în culoarul 1,1181 – 1,1238 dolari, moneda americană profitând de evoluţia pozitivă a pieţelor bursiere din Asia şi Europa.
Scăderea dolarului şi a principalelor pieţe de acţiuni au produs creşterea preţului unciei de aur, care a urcat aproape de 1.263 dolari, maxim al ultimului an.
Analiza cuprinde perioada 9 – 15 februarie.