Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Răzvan Dâlbea nu joacă în prima etapă, la Tărlungeni

Mijlocaşul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Răzvan Dâlbea (34 ani) a marcat primul gol pentru alb-albaştri, în amicalul de la Curtea de Argeş, cu Academica Clinceni.

”Mai important decât golul meu, a fost victoria, în urma unui meci bun făcut de întreaga echipă. A fost un meci de pregătire reuşit, împotriva unei echipe bune de Liga a 2-a, Clinceni. Ne apropiem cu paşi repezi de meciurile oficiale, aşa că trebuie să fim din ce în ce mai concentraţi cu fiecare meci care vine”, anunţă mijlocaşul oltenilor.

Transferat în această iarnă de la Unirea Tărlungeni, Dâlbea nu va putea fi folosit însă în jocul din prima etapă din acesta an, contra fostei sale formaţii. Între oficialii celor două cluburi există un acord amiabil, ca Vâlcea să nu poată fi folosit în jocul de la Tărlungeni. ”Nu o să fac parte din lotul pentru meciul de la Târlungeni. Nu sunt dezamăgit, dacă aşa a fost înţelegerea pentru ca eu să vin la CSM, atunci trebuie respectată” a mai spus Răzvan Dâlbea.
Antrenorul Alexandru Pelici are însă cele mai multe soluţii pentru postul pe mijlocaş central, acolo unde este concurenţa cea mai acerbă din lot.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...