CSM Râmnicu Vâlcea a obţinut o victorie de moral în testul de la Curtea de Argeş cu Academica Clinceni, scor 1-0.
Pe un teren foarte bun, cel de la Curtea de Argeş, cele două echipe au oferit un meci echilibrat, frumos, cu ocazii de ambele părţi. Clinceniul a dominat primul sfert de oră, apoi Vâlcea a jucat mai bine. Ilfovenii au avut prima ocazie, după o grafă a lui Pârvulescu, dar Fildan a salvat în faţa lui Grigorie.
CSM a deschis scorul înaintea pauzei, când, după un corner executat de Firţulescu, portarul Marinescu a scăpat mingea şi Dâlbea a împins-o în plasă. A fost primul gol pentru CSM reuşit de experimentatul mijlocaş central.
După pauză, ambii antrenori au făcut multe schimbări, dar jocul a rămas animat, cu ilfovenii dominând steril, iar vâlcenii căutând să dea lovitura pe contraatac. Trablaka a mai avut o ocazie mare pentru vâlceni, dar portarul Iancu a salvat. În finalul jocului, Alex Ionescu a părăsit terenul accidentat, însă se speră ca lovitura să fie una uşoară. Tabela a rămas însă nemodificată, 1-0 pentru Vâlcea, care a obţinut astfel un succes de moral, în faţa unei echipe puternice, situată pe locul 3 în Seria B1.
”Am făcut joc bun, am avut multe situaţii de gol. Sunt mulţumit, dar mă îngrijorează că nu marcăm din poziţii clare, am avut situaţii de unu la unu cu portarul şi am ratat în câteva rânduri. Nu găsim încă decizia corectă la finalizare, să fructificăm situaţiile create, dar, spre deosebire de meciul de Cugir, am avut atitudine bună. Mai avem două săptămâni să reglăm ce mai e de corectat” a declarat antrenorul vâlcenilor, Alexandru Pelici
Miercuri, CSM Râmnicu Vâlcea va disputa un nou amical, în Zăvoi, cu Juventus Bucureşti, în care tehnicianul Alexandru Pelici va miza pe jucătorii care au evoluat mai puţin în jocul de la Curtea de Argeş.
CSM Râmnicu Vâlcea: Fildan – Vasile, Pîrvulescu, I.Stoica, Dumitraşcu – Dâlbea, Iordache – Firţulescu, Cl.Ştefan, Georgescu – C.Stoica. Au mai jucat: Ionescu, Voinea, Trabalka, Neagoe, B. Geantă, Piscanu, Artean, Samson, I.Marian, Bratu. Antrenor Alexandru Pelici
Clinceni: Marinescu ('46 Iancu) - Venter, Nitu, Dobrosavlevici ('83 Chertes), Fl. Stefan ('60 Pham) - Olariu, Bruno Martins ('46 Neagu) - Costin Gheorghe ('72 V. Budeanu), Grigorie ('46 Antohi), Benzar ('75 Cr. Matei) - Kuku ('46 L. Ganea / '78 Fl Budeanu).