Grupul de Iniţiativă “Radu de la Afumaţi“ Râmnicu Vâlcea a organizat, in perioada 5-7 februarie 2016, la Sătic, Şcoala de Iarnă “Descoperă cercetăşia“. La această activitate au participat 80 de cercetaşi (temerari şi exploratori) şi 11 lideri adulţi.
Programul celor trei zile ale Şcolii de Iarnă a inclus activităţi interactive precum: dezbateri despre un stil de viaţă sănătos, jocuri de rol, comportament în caz de incendiu, prim ajutor, dezvoltare personală, quilling. Hike-ul i-a încântat pe micii cercetaşi şi s-a finalizat cu un atelier de chingă de echilibru. În prima seară petrecută la Sătic, participanţii au avut surpriza să aprindă un foc de tabără printre cei câţiva fulgi de zăpadă, în jurul căruia s-au spus poveşti, iar micii trubaduri au încântat asistenţa. A doua seară, cu mic, cu mare, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o sesiune de karaoke, gustată din plin de către cercetaşi.
Organizarea unor concursuri între cele cinci unităţi de cercetaşi participante a avut ca scop realizarea unei mai bune comunicari şi perfecţionarea lucrului în echipă.
Au fost acordate premii unităţilor câştigătoare şi diplome tuturor participanţilor în cadrul ceremoniei de închidere a Şcolii de Iarnă “Descoperă cercetaşia“. Totul a fost posibil datorită implicării şi sprijinului domnului Soare Cornel, director general al firmei Sanovita, căruia Grupul de Iniţiativă “Radu de la Afumaţi“ Râmnicu Vâlcea îi mulţumeşte pe această cale. De asemenea, Grupul mulţumeşte şi gazdelor de la Centrul de Tineret Sătic – Florin Răduţ şi Augustin Angheluţă.