Opinii

 

Stabilitatea prin intervenţii şi reglementări omoară PIB potenţial

Îmi aduc aminte prima dată când m-am mutat în Bucureşti dintr-un oraş de provincie. Mă simţeam foarte mic, speriat. Nu înţelegeam nimic. Mă uitam la traficul de pe străzi în toamna lui 1990 şi mi-am promis că nu o să conduc niciodată în acest oraş. Totul părea fără sens, fără reguli. Nesiguranţă cu tentă negativă.
Reacţia mea era una naturală. Eram pus într-o situaţie nouă, iar instinctul de supravieţuire îmi spunea să fiu precaut. Şi acum, dacă întrebi şoferii din provincie, îţi spun că urăsc traficul din Bucureşti, deşi în multe oraşe din ţară situaţia este similară astăzi.
Am simţit acelaşi tip de nesiguranţă, dar de această dată pozitivă, când m-am mutat în SUA la facultate (1992). Şi de această dată eram pus într-o situaţie nouă, dar o situaţie pe care o aşteptam cu plăcere. Nesiguranţă, dar cu o tentă pozitivă.
Două exemple. Primul, de fiecare dată când conduceam într-un oraş nou, SUA, NZ sau EU, aveam o senzaţie de nesiguranţă. Dar de fiecare dată era mai uşor şi perioada de ajustare dura mai puţin. Astăzi, pot să merg liniştit în orice oraş nou fără niciun fel de teamă (deşi sper să nu cad în partea de “prea sigur pe mine” pentru că implică alte riscuri). Al doilea, de fiecare dată când mă mutam într-un loc nou (oraş, ţară, continent), pentru că îmi schimbam locul de muncă, aveam tot o senzaţie de nesiguranţă, dar cu tentă pozitivă. Şi în acest caz, cu timpul, senzaţia de nesiguranţă a dispărut. Cu alte cuvinte, în ambele cazuri, după mai multe experienţe similare, ştim cum să interacţionăm cu o situaţie neprevăzută chiar dacă are tentă pozitivă sau negativă. Putem spune că devenim profesionişti. De fapt, devine din ce în ce mai greu să găsim acel sentiment de nesiguranţă şi atunci începem să ne asumăm riscuri doar de dragul experienţei (cu altă ocazie despre asta).
Am mai scris în apărarea volatilităţii aşa că nu o să o fac şi acum. O să mă refer în rândurile următoare la ideea de PIB potenţial. Ştiu, am mai discutat şi despre acest lucru, dar nu în contextul pe care îl propun.
În discursul politicienilor şi al tehnocraţilor (BNR etc.) există un element comun: stabilitatea. De fapt, este mai mult de atât. Stabilitatea, şi mai ales la nivel macro, reprezintă obiectivul principal. Toate deciziile sunt luate în funcţie de acest obiectiv. Iar când vorbesc despre România, această stabilitate, care ne-a costat mult, ne spun aceştia, este prezentată ca atu. Şi de ce vor aceşti oameni stabilitate cu orice cost (sau cu costuri foarte mari)? Pentru că, ne spun tot ei, numai aşa putem să creştem sustenabil. Stabilitate via investiţii (de la stat dacă se poate, dar nu numai) duc la creştere sustenabilă. Iar sustenabil înseamnă nici prea mult, nici prea puţin comparativ cu PIB potenţial.
Gata, am ajuns unde voiam. La PIB potenţial. Aşadar, obiectivul intervenţiilor discreţionare şi opace în economie (ei le numesc politici economice) îl reprezintă creşterea economică sustenabilă - creşterea economică în jurul unui PIB potenţial. Şi aici apare problema, pentru că vrem şi un PIB potenţial din ce în ce mai mare. Iar PIB-ul potenţial nu se poate măsura, iar estimările sunt...
Mai exact, obiectivul intervenţiilor în economie reprezintă creşterea economică foarte aproape de un PIB potenţial, dar care nu poate să fie măsurat. Dacă vi se pare dificil să ştiţi că este. De fapt, este imposibil. Este imposibil să constrângi prin intervenţii şi reglementări o economie în jurul unei necunoscute. Este imposibil pentru că intervenţioniştii vor, şi promit, în timp ce constrâng economia să crească şi PIB-ul potenţial. Investiţiile care ar trebui să vină după ce intervenţiile, reglementările şi constrângerile au stabilizat economia ar trebui să crească PIB potenţial.
În realitate, lucrurile stau diferit. Să ne uităm la cum s-a dezvoltat economia României în ultimii 26 ani. Fără să înţelegi prea multă economie, îţi dai seama că cea mai mare contribuţie la dezvoltare au avut-o eliminarea barierelor în faţa circulaţiei capitalului şi a forţei de muncă. Au fost mai multe etape (de exemplu 1990, 2001, 2007). Acelaşi lucru se observă şi în restul ţărilor din jurul nostru, dar mai ales dacă ne uităm la China după 1980. Structura economiei noastre astăzi nu este efectul unor politici gândite în birourile de la Guvern, BNR sau FMI. Structura reprezintă un mix între circulaţia liberă a capitalului, a forţei de muncă şi lupta pentru supravieţuire (sau evaziune). Nu există nicio dovadă că mai multe investiţii de la stat cresc PIB potenţial. Da, mai multe investiţii în urma eliminării restricţiilor pentru circulaţia capitalului, pieţe libere şi competitive, duc la o dinamică cu o medie mai mare în timp. Dar acestea sunt lucruri diferite. Exemplele pot continua.
Şi acum legătura între PIB potenţial şi cele două exemple de mai sus din experienţa proprie. Potenţialul nostru creşte cu fiecare experienţă într-o situaţie nouă. Stabilitatea, în cazul de mai sus rămânerea într-un oraş de provincie, limitează dinamica acestui potenţial în timp. Toate programele (intervenţiile) subvenţionate de la Guvern limitează acest potenţial. Stabilitatea prin constrângeri şi reglementări limitează acest potenţial. Aşa cum am explicat mai sus, se poate ajunge la stabilitate şi prin experienţe volatile. Condiţia este să avem cât mai multe şi cât mai diferite.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...