Economic

Guvernul schimbă strategia de privatizare a Oltchim

Acţiunile vor fi vândute la pachet cu creanţele către AVAS şi Electrica

Guvernul a modificat strategia de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, la propunerea Ministerului Economiei, printr-un memorandum care stabileşte scoaterea la vânzare a creanţelor către AVAS şi Electrica la pachet cu acţiunile deţinute de statul român. Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a solicitat de urgenţă autorităţilor abilitate să renunţe la conversia creanţelor AVAS în acţiuni Oltchim în valoare de 250 milioane euro din cauza riscurilor de litigiu şi a altora pe care le presupune această operaţiune.

Varianta alternativă identificată de OPSPI cu privire la procesul de privatizare al Oltchim presupune renunţarea la conversia în acţiuni a creanţei AVAS şi vânzarea acestora la pachet cu datoriile către Electrica, în valoare cumulată de circa 400 milioane euro, împreună cu pachetul de 54% din acţiunile Oltchim.

Datorii enorme

Combinatul Oltchim, controlat de statul român, are de plătit datorii în valoare totală de 1,8 miliarde de lei, din care suma de 1,12 miliarde de lei reprezintă creanţele către AVAS, ce provin din preluarea de la Ministerul Finanţelor, în 2002, a creanţelor rezultate din executarea garanţiilor emise de stat pentru împrumuturile externe contractate de societate. Iniţial, vânzarea de către stat a pachetului de 54% din acţiuni era prevăzută să aibă loc după majorarea capitalului social al Oltchim cu până la 2,059 miliarde lei, la 2,093 mld. lei, prin conversia în acţiuni a creanţei AVAS, în valoare de 1,12 mld. lei, şi prin emiterea de acţiuni noi, care vor fi oferite spre subscriere acţionarilor minoritari. Însă statul nu a reuşit să ajungă la un acord în această privinţă cu principalii acţionari minoritari ai companiei, PCC şi Nachbar, care controlează împreună circa 33% din capitalul Oltchim.

Revoltă în curtea Oltchim

Iniţiativa de a trimite în şomaj tehnic 506 angajaţi preluaţi de Oltchim de la Divizia Petrochimice Bradu - Argeş i-a adus managerului general Constantin Roibu şi un nou protest declanşat în faţa combinatului chimic vâlcean. Peste 300 de nemulţumiţi au venit vineri, 24 august, de la Bradu pentru a protesta împotriva deciziei de şomaj tehnic anunţată de conducerea combinatului pentru intervalul 27 august-30 septembrie. În aceeaşi perioadă, la combinatul chimic se vor efectua lucrările de revizie tehnică programate pentru anul 2012. Vor fi vizate instalaţiile de electroliză cu membrane, propenoxid, polieteri flexibili, polieteri grefaţi, polieteri rigizi, polieteri aminici, purificare Diclopropan, anhidridă ftalică, var SIC, Ardere rezidii-Vichem şi staţiile electrice de joasă şi înaltă tensiune, instalaţii care au funcţionat continuu de peste doi ani. În faţa protestatarilor, Constantin Roibu a fost nevoit să dea înapoi, anulând decizia de trimitere în şomaj tehnic a angajaţilor de la Bradu.

Cu creditorii în ceafă

Pentru a doua oară în mai puţin de trei luni, SC Oltchim SA Rm. Vâlcea a primit un ultimatum din partea furnizorului de energie electrică potrivit căruia, începând de luni, 27 august a.c., se va întrerupe alimentarea cu energie a instalaţiilor aflate în funcţiune pe platforma industrială. Notificarea este motivată de faptul că Oltchim nu a reuşit încă să realizeze o producţie care să-i permită obţinerea de lichidităţi pentru acoperirea etapizată a datoriilor acumulate faţă de SC Electrica Furnizare. După o intervenţie rapidă la Guvern pentru a menţine alimentarea cu energie electrică a combinatului, preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, a analizat şi unele posibilităţi locale de a mări puterea energetică instalată care să fie pusă la dispoziţia Oltchim în vederea menţinerii în funcţiune a instalaţiilor. În acest scop, împreună cu directorul general al CET Govora, ing. Mihai Bălan, au decis să suplimenteze cu 15Mw puterea instalată care este contractată cu Electrica Furnizare. Acest sprijin va fi oferit prin activarea unui grup energetic până la data când CET Govora va intra în programul de oprire generală pentru reviziile şi reparaţiile capitale anuale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...