Politică

Râmnicu Vâlcea, cel mai scump oraş din punct de vedere al impozitelor

Deputatul Romeo Rădulescu susţine că râmnicenii sunt obligaţi de primărie şi consilierii municipali să plătească incompetenţa administraţiei publice

Într-o conferinţă de presă susţinută chiar înaintea şedinţei ordinare a Consiliului Local (CL) Râmnicu Vâlcea, deputatul independent Romeo Rădulescu a criticat în amănunt proiectul de buget supus dezbaterii publice de executivul condus de primarul interimar Ion Gigi Matei (PSD). Fost primar în perioada 2010–2012, parlamentarul a anunţat totodată că va candida pentru un nou mandat în fruntea administraţiei publice locale, dar nu a precizat şi din partea cărei formaţiuni politice. Rădulescu a subliniat – nu e prima oară – că impozitele locale au fost majorate repetat, în anii anteriori, fără ca iniţiativa să se reflecte şi într-o cheltuire judicioasă a banilor colectaţi de la râmniceni.


“Am parcurs bugetul şi am rămas neplăcut surprins să constat că aşa-zisa dezvoltare a oraşului nostru se face strict pe seama persoanelor fizice. N-am înţeles-o şi nu am fost de acord nici în 2013, nici mai târziu, atunci când s-au majorat impozitele în municipiul Râmnicu Vâlcea, ajungând să fim cel mai scump oraş din punct de vedere al impozitelor. Vreau să vă aduc aminte că, începând din anul 2012, impozitele locale s-au majorat o dată cu 16 la sută, şi o dată cu 12 la sută. Nu ştiu de ce s-au majorat, pentru că investiţii în oraş, din bani publici, au fost mai puţine. Vreau să vă fac un scurt calcul, şi să vă spun că impozitele pentru persoane fizice, în 2015, au fost în cuantum de 13.912.588 lei, iar pentru 2016 sunt de 15.235.000 lei. Oare cetăţenii trebuie să plătească incompetenţa? De altfel, constat că vor creşte impozitele către persoanele fizice şi, la fel, cresc cheltuielile nejustificat. Subvenţia la ETA, pentru 2015 a fost de 6.826.000 lei, iar în 2012 era de 3.500.000 de lei. Avem, deci, o depăşire cu vreo 3 milioane de lei. Pentru anul 2016, conducerea primăriei preconizează o subvenţie de 6 milioane de lei, plus un fond de risc de 3,6 milioane de lei. De ce trebuie să plătească primăria fondul de risc al societăţii ETA?”, a declarat parlamentarul vâlcean.
În cele din urmă, în şedinţa ordinară de vineri, 29 ianuarie, proiectul de buget a picat la vot, zece consilieri de la PNL plus independenţi fiind împotrivă. Conform legii, municipalitatea ar trebui, teoretic, să îşi desfăşoare activitatea în 2016 după bugetul adoptat în anul anterior, vehement criticat şi el la momentul respectiv. Tot... “turcul” plăteşte, oricum ai privi lucrurile, nu-i aşa?

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...