Politică

ALDE Vâlcea şi-a propus să obţină peste 27.000 de voturi la alegerile pentru Consiliul Judeţean

Andrei Cărpeneanu, vicepreşedintele responsabil cu comunicarea, susţine că la atingerea acestui ambiţios obiectiv va contribui substanţial calitatea candidaţilor formaţiunii

Impulsionaţi şi de mesajul preşedintelui naţional al partidului, totodată şi al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, reprezentanţii ALDE par a fi renunţat la discreţia adoptată cel puţin în prezentarea dezvoltării structurilor filialei în Vâlcea. Săptămâna trecută au fost constituite mai multe organizaţii în localităţi importante ale judeţului. Cel mai recent înfiinţate, în prezenţa întregii conduceri judeţene, sunt organizaţiile din comuna Vlădeşti şi oraşul Călimăneşti, care vor fi coordonate de vicepreşedintele ALDE Vâlcea, Andrei Cărpeneanu, tânărul politician având în “fişa postului” şi responsabilitatea comunicării publice. “Chiar dacă nu am insistat să prezentăm public multe detalii privind munca în teritoriu, noi credem că am urmat o strategie corectă în privinţa dezvoltării structurilor şi stabilirii candidaţilor în concordanţă cu aşteptările electoratului, în sensul reformării clasei politice. Ambele organizaţii înfiinţate recent au birouri de conducere alcătuite din persoane apreciate în plan local, în care ne punem mari speranţe că vor obţine rezultate electorale bune şi foarte bune la alegerile locale din vara acestui an. Liderul organizaţiei Vlădeşti este domnul Nicolae Cocoş, preşedintele asociaţiei Eurosenior Vâlcea, iar cel al organizaţiei din Călimăneşti este chiar un consilier local, domnul Constantin Boriceanu. Ambii sunt politicieni maturi, recunoscuţi pentru abordarea mai degrabă profesională, cu accent pe seriozitate, inclusiv în acest domeniu”, susţine vicepreşedintele ALDE Vâlcea. Acesta mai adaugă că filiala judeţeană şi-a propus un obiectiv ambiţios, peste 27.000 de voturi la alegerile pentru Consiliul Judeţean de la începutul lunii iunie a.c.


Plecat din vechiul PNL la PLR, alături de personalităţi precum liderul interimar al filialei vâlcene, Cătălin Harnagea, sau viceprimarul comunei Păuşeşti-Otăsău Cătălin Avan, Andrei Cărpeneanu se recomandă simplu, drept un tânăr intelectual cu aspiraţii normale pentru etapa profesională la care a ajuns. Este licenţiat şi doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti, membru PSA/Universitatea din Chicago, redactor-colaborator al unor prestigioase reviste academice internaţionale şi naţionale, autor de volume de specialitate, recent debutat şi în literatură. În competiţia politică din interiorul ALDE Vâlcea, Andrei Cărpeneanu concurează pentru un loc pe listele formaţiunii la Consiliul Judeţean.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...