Fost jucător şi antrenor al Chimiei Râmnicu Vâlcea, Marian Başno (61 ani) nu crede că CSM are potenţialul economic pentru a susţine o echipă în Liga I.
Başno are sute de jocuri în Liga I, fiind maestru emerit al sportului şi impresionează prin echilibru şi inteligenţă.
”Mie îmi e dor de o echipă de Liga I la Vâlcea. Sunt şanse şi acum, dar nu cred că au potenţa financiară pentru a ţine o echipă în primul eşalon, acolo este alt nivel, sunt şi alte cheltuieli, alte contracte, alte prime. CSM poate promova, dar important este dacă va rămâne acolo, în conjunctura actuală cu play-off şi play-out este greu, nu cred că lotul actual poate rezista acolo, uitaţi-vă ce nume au până şi ultimele clasate în Liga I. Ca să schimbi lotul, trebuie să ai bani să aduci jucători, nu poţi sta numai în taxa TV. Nu cred că stadionul e problema, ci cea materială, ar trebui să se implice şi Consiliul Judeţean, care, din 89, nu a ajutat niciodată sportul vâlcean, celor de acolo nu le place fotbalul. CSM are câţiva tineri buni, dar nu mi se pare normal că niciunul nu a făcut un pas spre loturile naţionale de juniori sau tineret, cum era înainte” explică fostul jucător al Chimiei. În 1985, într-un joc cu Sportul Studenţesc, decisiv pentru rămânerea în Divzia A, Başno, care îndeplinea şi rolul de secund, a marcat golul victoriei, din penalty.
Prioritar este un Centru de copii şi juniori puternic
Marian Başno subliniază că primul lucru care trebuie întărit la Vâlcea este Centrul de copii şi juniori, acolo unde consideră că antrenorii fac meditaţii, pentru că sunt plătiţi de părinţi. ”Să nu punem căruţa înaintea cailor. Cel mai important e să ai un Centru de copii şi juniori puternic, apoi să ai echipă bună, apoi merită să îţi construieşti şi un stadion. Cât timp nu ai un Centru de juniori puternic, nu ai nimic. Eu prefer de o mie de ori un Centru puternic, care să producă jucători tineri, în loc de o echipă fluctuantă care nu crează emulaţie. Antrenorii vâlceni de copii şi juniori sunt buni, dar nu sunt remuneraţi pentru munca lor, ei nu fac antrenorat, fac meditaţii, pentru că sunt plătiţi de părinţi. Ei au tot interesul să aibă cât mai mulţi copii ca să ia mai mulţi bani şi atunci nu mai există selecţie. Uitaţi-vă în ţară, cluburile care au posibilitatea să nu ceară cotizaţie, au şi rezultate, precum Academia Hagi sau Ardealul, şcoli care au rezultate cu copiii. Experienţa lui Mitică Teleşpan sau Luci Catargiu, sau care mai sunt, era binevenită la Centru, una e să joci sute de meciuri în Divizia A, alta e să joci în B sau C, este o mare diferenţă. Cred că Vâlcea are antrenori buni de copii, precum fraţii Pufu, Bărbuţ şi Ursu din generaţia nouă. Decât să faci stadion, mai bine faci terenuri pentru copii, vestiare, iei echipamente pentru ei, dar Vâlcea nu pune bază şi nu investeşte în copii şi juniori. Din punctul meu de vedere, este greşeala Primăriei. Dacă CSM avea un Centru puternic, banii se duceau la copii, nu mai aveam discuţii de cotizaţii şi despre selecţie, bucuria era că se investea în vâlceni, aşa cum se investeşte în olimpici sau în Centrul de handbal” a declarat Marian. În urmă cu 10 ani, Başno a dat dovadă că are ochi la copii şi a dat o lovitură financiară, cumpărând drepturile federative ale lui Florin Costea, pe atunci junior, pe care l-a vândut ulterior Universităţii Craiova.
Iancu Carabageac, simbolul Chimiei
Başno subliniază scăderea valorică a fotbalului în ţară, care nu mai atrage publicul precum pe vremuri. ”Nu mai vine lumea în Zăvoi, oamenii acum au mai multe opţiuni de distracţie în weekend, poate s-a micşorat şi numărul populaţiei. Dar ca să fiu obiectiv, contează mult şi valoarea scăzută a fotbalului, nu numai la Vâlcea, CSM se aliniază la ce este la nivel naţional, vine puţină lume şi în primul eşalon. Iancu Carabageac este cel mai bun produs al Chimiei, reprezintă simbolul echipei, putea fi la naţională, dar pe postul lui erau jucători greu de înlocuit, precum Iordănescu, Balaci, Dobrin, Cârţu, după care a venit Hagi. Aşa, un jucător mai sus decât Carabageac a fost Florin Cheran, care a câştigat titluri cu Dinamo, a fost la naţională, dar el a jucat la Vâlcea doar jumătate de an. Iancu Carabageac merită ca stadionul să poarta numele lui, în ţară, oriunde mergi, toată lumea întrebă de el. Primăria trebuie să facă acest lucru, CSM este doar chiriaş la stadion”.
Nicio şansă pentru antrenorii vâlceni
Fostul jucător şi antrenor al Chimiei regretă că antrenorii din Vâlcea nu au primit şanse la echipa locală, unde nu au şansa să fie nici măcar secunzi. ”Sunt printre cei doi norocoşi foşti jucători ai Chimiei, care am avut ocazia să antrenez echipa în primul eşalon, pentru că alţii, Gabi Stan sau Viki Roşca au antrenat doar în alte părţi. Aici doar eu şi cu Lucian Catargiu am avut în trecut şansa să antrenăm Chimia în Liga I. Antrenorii vâlceni nu au primit nicio şansă, Mitică Teleşpan a fost ultimul la Liga a II-a, nu s-a avut încredere în ei, e un lucru foarte ciudat. Înainte, Chimia a promovat cu mine, apoi nu a mai fost niciun vâlcean. Să luăm ultima echipă, fosta Damila, actuala CSM, Mircea Savu a dus-o în C, în B aproape a dus-o Mangalagiu, apoi au venit alţii, mi se pare total incorect. Gaiţă a avut şi el o promovare în Divizia B cu Oltchim, echipă care nu a vrut să continue. Sunt antrenori care pot face faţă la Liga a II-a, cu costuri mult mai mici. Mai dureros este că nici măcar antrenorii secunzi nu sunt din Vâlcea. Marile cluburi îşi cresc antrenorii pe lângă tehnicienii mari, ca să înveţe. Clubul trebuie să aibă o manta de ploaie, dar nu îi dai nicio şansă, erau momente când nici juniorii republicani nu erau antrenaţi de vâlceni, asta e problema cea mai dureroasă”.