Un număr de 559 de obiective de patrimoniu sunt cele pe care Consiliul Judeţean mizează în strategia de promovare turistică a Vâlcii, care va fi prezentată la târgurile de turism unde instituţia va participa.
„Vâlcea este judeţul care are poate cel mai mare număr de obiective de patrimoniu, clădiri, monumente, ansambluri de artă plastică, schituri, biserici etc. Vâlcea este un tezaur care păstrează istoria acestui judeţ, de jos, din parte de şes şi deluroasă a conacelor boiereşti, până sus spre munte, unde avem arhitectura de combinaţie între Ardeal şi Muntenia. Vâlcea poate genera deci un capitol major pe axa turismului, în acest sens, Consiliul Judeţean va aborda această problemă, în cheia celei de-a doua economii a judeţului. Turismul este o industrie, iar la noi în Vâlcea, adăugând cele aproape 600 de obiective de patrimoniu pe lista celor 6 staţiuni, acesta poate genera un PIB crescut, care ar putea propulsa judeţul în topul celor 15 judeţe stabile economic”, a declarat preşedintele CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat.
Acesta spune că instituţia pe care o conduce lucrează în prezent la o strategie de promovare care va fi pusă în practică încă de la primul târg de turism din acest an la care va participa, şi anume Târgul de Turism al Olteniei. „Va fi o promovare agresivă, mai ales că avem ce prezenta şi avem ce spune turiştilor care ar alege sejururi de minimum 7 zile în Vâlcea”, a spus Păsat.
În judeţul Vâlcea, în afara celor 6 staţiuni - Voineasa, Călimăneşti, Govora, Olăneşti, Ocnele Mari, Horezu - există un număr de 559 de obiective de patrimoniu însemnând 96 de monumente şi situri arheologice, 381 de monumente şi ansambluri de arhitectură, 4 clădiri memoriale, 32 de mănăstiri, 92 de biserici de lemn şi peste 150 de biserici de zid de patrimoniu, 60 de conace boiereşti.