De la 1 ianuarie 2016, valoarea ajutorului de deces pe care îl plăteşte statul rudelor în cazul decesului unei persoane asigurate a crescut de la 2.415 lei anul trecut, la 2.681 de lei în acest an. Potrivit legii, valoarea ajutorului de deces este egală cu salariul mediu brut pe economie în anul anterior în care s-a fundamentat bugetul asigurărilor sociale. În cazul de faţă, este valoarea salariului mediu brut stabilit în 2015. În cazul decesului soţului sau soţiei persoanei asigurate, moştenitorii vor primi 1.340 de lei drept ajutor de înmormântare.
Pot ridica ajutorul de deces rudele decedatului, soţ, soţie, copii, dar şi nepoţi şi alte rude, dacă se prezintă cu certificatul de deces în orginal, plus alte acte. În plus, ultimii enumeraţi trebuie să facă dovada că au achitat cheltuielile de înmormântare ale rudei decedate, adică să aducă un document autentificat la notar prin care să declare că au suportat respectivele cheltuieli. În ultima perioadă au fost foarte multe solicitări de plată a ajutorului de deces. Ajutorul de deces se plăteşte, de regulă, în aceeaşi zi în care este solicitat, dar mai sunt cazuri în care oamenii vin şi a doua zi să ridice ajutorul de înmormântare, în cazul în care au fost prea multe solicitări şi s-au terminat fondurile în ziua respectivă.