Actualitate

Student, arestat pentru tâlhărie

La data de 08 ianuarie a.c., C. Student, de 23 de ani, din localitate, a fost prezentat Judecătoriei Oraşului Bălceşti cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, solicitare care a fost admisă, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Vâlcea.

În cauză este întocmit un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

La data de 07 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bălceşti au dispus reţinerea lui C. Student pe o perioadă de 24 de ore, întrucât în noaptea de 02/03 ianuarie a.c., la ora 22.00, în incinta unei societăţi comerciale, acesta i-a cerut telefonul mobil lui B. V., de 16 ani, din com. Ghioroiu, folosindu-se de pretextul că are nevoie de acces la internet, iar ulterior a refuzat să i-l restituie.

C. Student a acţionat în complicitate cu un alt tânăr, care l-a lovit pe B. V. cu telefonul în cap, după care au fugit într-o direcţie necunoscută.

Bunul a fost recuperat şi predat părţii vătămate.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat şi cel de-al doilea tânăr în persoana lui B. I., de 13 ani, din com. Alunu, care nu răspunde penal în cauză, acesta dobândind calitatea de martor în dosarul penal întocmit.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...