Creşterea cererii de valută a împins în sus mediile principalelor monede, cu excepţia celei americane.
Moneda europeană a depăşit pragul de 4,5 lei în data de 10 decembrie, sub impactul ieşirilor de capital speculativ de pe piaţa de titluri de stat. Banii au plecat peste Ocean, acolo unde Rezerva Federală americană a luat decizia de a majora dobânda de politică monetară de la 0 – 0,25 la 0,25 – 0,50%, în timp ce BCE a dezamăgit pieţele prin nivelul considerat drept insuficient de relaxare monetară.
Aceşti factori au provocat deprecierea monedelor din regiune, leul fiind cel mai afectat cu o scădere de circa 1,6%, în timp ce zlotul a slăbit cu 0,8% iar forintul cu 1,2%.
În perioada analizată, cursul euro a crescut de la 4,5105 la 4,5297 lei, egalând astfel maximul ultimelor 22 de luni, care a mai fost atins în 11 decembrie. La finalul ei, media a scăzut la 4,5257 lei.
Dacă înainte de Crăciun, euro a depăşit pragul de 4,53 lei, în ultima şedinţă a intervalului analizat, tranzacţiile s-au realizat 4,5060 şi 4,5280 lei, cotaţiile de la închidere fiind de 4,5210 – 4,5240 lei.
Faptul că euro nu a reuşit să treacă de 4,53 lei, indică faptul că investitorii din piaţa locală au încă vii în minte precedentele intervenţii ale BNR în momentul atingerii acestui prag.
Raportul euro/leu se va menţine în ultima săptămână a lui 2015 în culoarul desenat la începutul lunii, 4,48 – 4,53 lei, el fiind influenţat mai mult de cererea comercială de valută, în condiţiile în care volumele de pe pieţele internaţionale s-au redus consistent înainte de vacanţa finalului de an şi nu sunt aşteptate date economice fundamentale care să influenţeze poziţiile investitorilor.
Eventualele atacuri speculative pot fi contracarate cu uşurinţă de către BNR, care are la dispoziţie şi cele două miliarde de euro împrumutate de Finanţe la finalul lui octombrie, prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţa la zece ani, în valoare de 1,25 miliarde de euro, şi obligaţiuni pe 20 de ani în sumă de 750 milioane euro.
Cursul dolarului american, care a atins, în 3 decembrie, maximul istoric de 4,2220 lei, a scăzut de la 4,1525 la 4,1190 lei.
Media monedei elveţiene, care a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,077 şi 1,085 franci/euro, a urcat până la 4,1918 lei, nou maxim al ultimelor cinci luni, dar a încheiat perioada la 4,1725 lei.
Fluctuaţiile perechii euro/dolar au fost minime, 1,0848 – 1,0991 dolari.
Faţă de finalul lui 2014, scăderea euro este de circa 11%, iar cei de la Goldman Sachs estimează o depreciere de 14%, până la finalul lui 2017, în concoranţă cu diferenţialul de politică monetară care există între BCE şi Fed, după ce banca centrală americană a majorat dobânda la jumătatea acestei luni, pentru orima dată după aproape zece ani.
Analiza cuprinde perioada 22 – 28 decembrie.