Marţi, 22 decembrie 2015, la iniţiativa vicepreşedintelui cu atribuţii de Preşedinte, Gheorghe Păsat, şi cu respectarea Ordinului nr. 5036/2015, s-a aprobat în şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea alocarea sumei de un milion de lei pentru finanţarea drepturilor de care beneficiază elevii cu cerinţe educaţionale speciale, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ din judeţul Vâlcea, inclusiv pentru municipiul Râmnicu Vâlcea.
Pentru rezolvarea acestei probleme, Consiliul Judeţean Vâlcea a procedat anul acesta la numeroase intervenţii la Ministerul Finanţelor, însă nu au fost repartizate fonduri pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale atunci când a fost rectificat bugetul de stat pe anul 2015.
“Cunoscând dificultăţile cu care se confruntă familiile care au copii cu nevoi speciale, elevi ai şcolilor din judeţul nostru, am făcut o serie de intervenţii la Ministerul Finanţelor, dar, din păcate, fără niciun rezultat. Pentru că nu puteam să rămânem indiferenţi la această problemă, am propus Consiliului, având înregistrate economii la unele obiective de investiţii şi în baza Ordinului 5036 din 2015, alocarea sumei de un milion de lei pentru rezolvarea situaţiei creată din neglijenţa sau ignoranţa fostului Guvern. Am făcut în aşa fel ca de Crăciun să fie fericite toate familiile acestor şcolari”, a declarat vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat.