Pentru 2016 Guvernul estimează un deficit bugetar triplu faţă de ţintă. Iar estimările pentru anii următori arată un deficit bugetar în scădere abia după 2018. O deviere aşa de mare de la ţintă reprezintă o dovadă clară a prociclicităţii politicii fiscale.
Deficitul bugetar estimat pentru 2016 rezultă din venituri la buget mai mici (estimate) şi cheltuieli publice mai mari (sigure). Mai mult, cheltuielile publice cresc cu o dinamică mai mare decât dinamica PIB nominal – nesustenabil şi încalcă legea responsabilităţii fiscale.
Pentru că veniturile sunt estimate este posibil să fie o estimare conservatoare. Acesta este şi scenariul meu de bază. Aici apare de fapt problema. Ne concentrăm pe deficit, dar ignorăm vulnerabilizarea economiei pe termen lung- creşterea cheltuielilor publice. Acestea nu sunt cu adevărat o problemă până la următoarea criză. Dar atunci, ca şi în 2009, vom plăti pentru perioadele în care nu am încercat să ţinem sub control dinamica cheltuielilor. În perioade de criză, veniturile la buget scad automat, dar nu şi cheltuielile. Este imposibil pentru un guvern să reducă salarii sau alte categorii de cheltuieli într-o perioadă de criză.
Pentru a se apăra, Guvernul actual vine cu mai multe argumente, care se reduc la – de data aceasta este diferit. Noi ştim foarte bine că nu este. Combinaţia cheltuieli publice în creştere + datorie publică mare + creştere economică cu potenţial mic = nota de plată mai mare la următoarea criză. De aceea era normal ca în acest moment, după 5 ani de creştere economică, să continue consolidarea fiscală şi mai ales reducerea datoriei publice.
Nimeni nu ştie exact când o să lovească următorul şoc negativ şi de unde. Cu siguranţă ciclul economic nu a dispărut. Să luăm exemplul 2005-2009. În acea perioadă, Comisia Europeană a estimat în fiecare an un deficit mai mic decât cel realizat. Este clar că nici CE şi nici administratorii locali ai economiei nu se aşteptau la scăderea abruptă a economiei în 2009. Guvernul actual estimează pentru 2016, la fel şi CE, un deficit de 2,8% din PIB. Doar că pentru 2017 CE estimează un deficit de 3,7% din PIB, în timp ce guvernul estimează un deficit de 2,77% -neschimbat. Pentru 2017, CE este mult mai pesimistă în comparaţie cu Guvernul român.
Monty Python, un grup de comedie britanic, spunea că nimeni nu se aşteaptă să fie vizitat de Inchiziţia spaniolă. Mult mai târziu, acest concept a fost popularizat de N. Taleb prin ideea “lebădă neagra”. Este adevărat, acestea sunt fenomene extreme şi nu se întâmplă cu o frecvenţă foarte mare, dar ciclul economic este o certitudine. Economiile cresc o perioadă, după care ritmul încetineşte. Rolul politicilor economice nu este acela de a vulnerabiliza economiile în perioada de creştere. Din păcate, deficite mari care duc la o creştere a datoriei publice fac exact acest lucru.
Când, la următoarea criză, o să căutăm disperaţi finanţare şi o să creştem taxele, sper să vă aduceţi aminte când s-au plantat seminţele dezastrului şi mai ales de cine.