Tehnicianul CS U Craiova, Emil Săndoi, regretă că echipa sa nu a speculat şansa imensă din minutul 70, la contraatacul lui Ivan şi Rocha. ”Jocul curgea spre un rezultat de egalitate, cred că a fost un moment foarte important al jocului atunci când am scăpat doi contra unul, cu Ivan şi Rocha, dar, din păcate pentru noi, nu am ştiut să speculăm acel moment din minutul 70. Dacă am fi reuşit să marcăm atunci, Stelei i-ar fi fost foarte greu să mai revină. Dacă dintr-o astfel de fază nu reuşim să înscriem, ne merităm soarta. Cu zece minute înainte de final a venit acea execuţie incredibilă pe care a avut-o Papp. De fapt, asta ni se întâmplă numai nouă în ultima perioadă, pentru că numai nouă ne ia vântul mingea şi ne-o bagă în poartă, acum luăm gol de la 35 de metri. Am avut şi puţină neşansă, dar Steaua a câştigat meritat, chiar dacă nu a avut ocazii foarte-foarte clare de a marca. Steaua a trecut printr-o perioadă nefastă, dar asta nu înseamnă că nu are un lot foarte valoros şi cred că rămâne principala candidată la titlu”, a spus Emil Săndoi.
Ivan a jucat fără cască
Marius Avram, arbitrul întâlnirii de la Piteşti, a găsit un motiv stupid pentru a îi interzice atacantului Andrei Ivan să joace: culoarea albastră a căştii de protecţie pe care o poartă olteanul! Marius Avram a anunţat că regulamentul specifică că o cască trebuie să fie neagră sau în culoarea echipamentului. Până la urmă, Ivan a evoluat fără cască, dar decizia stupidă a arbitrului Avram a stârnit hazul. ”Ivan, de o lună de zile, ar fi putut să joace fără cască. Noi, el şi medicul am luat o măsură de protecţie în plus, dar nu a fost nicio problemă”, a spus Săndoi.