Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea - UTA BD 0-0

Vâlcea încheie anul pe locul 2

La capătul unui meci frumos, CSM Râmnicu Vâlcea şi UTA au remizat astăzi, în Zăvoi, scor 0-0.

Peste 2.000 de spectatori au venit azi în Zăvoi să susţină CSM-ul, care, în cazul unei victorii cu UTA, ar fi iernat din postura de lider. Atmosfera a fost întreţinută la staţia de amplificare cu noul imn al clubului, compus de trupa Antract, al cărui lider, Bobiţă Cătuşanu a fost în tribună.


Vâlcea a început surprinzător de ofensiv şi în minutul 5, Luduşan are primul şut periculos, dar portarul arădenilor, Miron scoate de sub transversală. CSM ratează o ocazie uriaşă în minutul 19, după ce I.Stoica centrează de pe dreapta şi juniorul Luduşan reia cu capul din 6 metri, de puţin pe lângă poarta oaspeţilor. UTA dă replica şi peste câteva minute, C.Rus are o ocazie bună, dar portarul Fildan blochează.

În minutul 36, şutul lui Firţulescu este blocat cu mâna de Hlistei şi arbitrul Sebastian Colţescu dictează cuvenitul penalty. Golgeterul Vâlcii, Marius Staicu şutează plasat, dar înaltul Miron pleacă bine şi scoate de lângă bară! În finalul primei părţi, Strătilă intră tare la Cucui, care care rău şi se accidentează, fiind înlocuit de Dumitraşcu.

Vâlcea a dominat şi partea secundă, dar nu a avut luciditate în preajma careului advers. Şuturile lui Georgescu şi Vasile au ocolit puţin poarta lui Miron. În minutul 69, Vâlcea mai reclamă un penalty, după ce şutul lui Luduşan este blocat involuntar cu mâna de fundaşul Botiş, căzut la pământ. În minutul 82, după o lovitură liberă, Pîrvulescu este şi el ţinut uşor în careu de Botiş, dar arbitrul Colţescu lasă jocul să continue.

Finalul aduce două ocazii mari pentru UTA. Mai întâi, după o centrare de pe dreapta, Vlad luftează singur din 6 metri. Apoi, Szekely are şi el o şansă bună, dar este blocat de Pîrvulescu. Se încheie 0-0 şi Vâlcea ratează astfel şansa de a îşi păstra locul 1 pe parcursul iernii. A fost însă o jumătate de sezon excelentă pentru CSM, care iernează de pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul Baia Mare.

CSM Rm.Vâlcea – UTA BD 0-0

Stadion Municipal, spectatori 2.000

CSM: Fildan - Vasile, Pîrvulescu, Cucui (D. Dumitraşcu '44), Tomozei - Neagoe, I. Stoica - Firţulescu (Bg. Geantă '65), Luduşan, R. Georgescu - Staicu (Voinea '80). Antrenor: Alexandru Pelici

UTA BD: Miron - Polgar, Botiş (cpt.), Gligor, Burlă - Strătilă, Chindriş, I. Tănase, Hlistei (D. Copil '56) – C. Rus (Sz. Szekely '70), Curtuiuş (M. Vlad '85). Antrenor: Roland Nagy

Arbitri: Sebastian Colţescu (Craiova) - Dragoş Iliescu (Craiova) şi Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin).

Rezultate etapa a XVIII-a:

Şoimii Pâncota – U Cluj 1-3
CS Mioveni – Gaz Metan 2-0
Olimpia Satu Mare – Unirea Tărlungeni 1-1
FCM Baia Mare – FC Bihor 6-0
FC Caransebeş – Metalul Reşiţa 4-2
FC Braşov – Chindia Târgovişte 0-1
CSM Rm.Vâlcea – UTA 0-0

Clasament:

1 FCM Baia Mare 18 10 5 3 32-12 35
2 CSM Rm. Vâlcea 18 10 5 3 31-15 35
3 UTA B.D. 18 9 6 3 34-20 33
4 Chindia Târgovişte 18 10 2 6 30-18 32
5 FC Braşov 18 8 7 3 41-22 31
6 CS Mioveni 18 9 4 5 30-14 31
7 Gaz Metan Mediaş 18 9 4 5 25-17 31
8 Olimpia Satu Mare 18 7 5 6 28-23 26
9 Universitatea Cluj 18 8 2 8 17-12 26
10 Şoimii Pâncota 18 7 5 6 19-21 26
11 Unirea Tărlungeni 18 2 8 8 17-26 14
12 FC Caransebeş 18 4 1 13 17-42 13
13 FC Bihor Oradea 18 4 1 13 12-46 13
14 Metalul Reşiţa 18 1 1 16 14-59 1

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...