Ion Crăciunescu crede că fostul său coleg din arbitraj, Gheorghe Constantin a ajuns în închisoare datorită firii sale blajine.
Prezent azi în studioul Digisport, Ion Crăciunescu a vorbit despre situaţia în care s-a aflat Costică Vâlcea.
”Gheorghe Constantin a plătit un tribut prea mare pentru bunătatea lui, eu am citit stenogramele. Au greşit unii foarte grav în arbitraj, dar nu a pus piciorul în prag, nu a putut să îi refuze pe cei care au apelat la el. Mi-a părut foarte rău de el, situaţia lui este una delicată, eu am început arbitrajul alături de el, am trăit multe împreună. A scris o carte în închisoare, dar Constantin a fost arbitru internaţional, jucător de Liga I... A scris de fotbal, dacă ai şansa asta, de ce să nu o faci?”, a spus Ion Crăciunescu.
Fost şef al CCA, Gheorghe Constantin a fost găsit vinovat de Curtea de Apel Ploieşti pentru corupţie în dosarul ”Mită pentru arbitri”, primind cinci ani de închisoare şi decizia de a achita statului suma considerată mită, de 310.000 lei. Constantin a efectuat o treime din pedeapsă, pentru că are mai mult de 60 de ani, fiind eliberat cu o lună înainte de termen.








