Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Andrei Neagoe: În iarnă e momentul ca toată lumea din Vâlcea să vină lângă CSM

Mijlocaşul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Andrei Neagoe este bucuros că, de ziua sa onomastică, alb-albaştrii sunt pe primul loc. Fotbalistul vâlcean speră ca Vâlcea să fie campioană de toamnă, fapt care ar aduce un important plus de imagine.


”Am spus încă din vară că am mare încredere în această echipă, dar nimeni nu se aştepta să fim pe primul loc. Obiectivul este play-off, dar între noi, jucătorii, vorbim şi de promovare. Nu este o întâmplare că suntem lider după 17 etape, o întâmplare putea fi după 6-7 etape. Ar fi extraordinar să batem duminică şi UTA, să iernăm de pe primul loc, ar fi o imagine bună pentru Vâlcea, apoi vedem ce va fi în iarnă. Acum este momentul ca toţi care iubesc fotbalul, sponsori, autorităţi locale să vină lângă echipă, cu un buget mai mare, putem să să ne batem la promovare. Conducerea şi-a ţinut toate promisiunile faţă de noi, dar este greu să ataci Liga I”, a spus Andrei Neagoe.

În acest sezon, mijlocaşul central are 14 meciuri jucat pentru Vâlcea, reuşind patru goluri.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...