Trupa Antract a compus deja imnul echipei de fotbal CSM Râmnicu Vâlcea, care va fi lansat oficial luni, 30 noiembrie, la Sala Sporturilor Traian, în cadrul concertului umaniar destinat victimelor tragediei din Colectiv.
Imnul ”viperelor albastre” va fi lansat oficial luni, 30 noiembrie (ora 17,00), la Sala Sporturilor Traian, în cadrul concertului caritabil pentru ajutorarea victimelor incendiului din Clubului Colectiv, organizat de Asociaţia More Than a Smile. Sala se anunţă arhiplină, pe scenă vor fi DJ Rynno & Sylvia, Alex Mica & Mr Saxo Beat, Emilia Musală, Geo da Silva, Dj Yameel, Antract sau Prometeu. Sala de repetiţii a trupei Antract se afla chiar în incinta fabricii Pionierul din Bucureşti, iar Bobiţă Cătuşanu strânge bani, pedalând pe bicicletă pe străzile din Rm.Vâlcea.
”Suntem şi noi solidari cu victimele tragediei, deja am achiziţionat 25 de bilete, întreaga echipă va fi acolo în mod organizat, ştiu că vin şi membrii galeriei. Este un prilej potrivit pentru lansarea oficială a imnului. Pe stadion, imnul va fi intonat pentru prima dată la ultimul meci din acest an, cu UTA”, a menţionat managerul clubului, Lucian Munteanu.
CSM Râmnicu Vâlcea este în mod surprinzător lider în Seria Vest a Ligii a II-a, după un parcurs excelent până acum, în care a acumulat 31 de puncte.