Eleganta sală de festivităţi a Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a fost, recent, gazda unui eveniment cultural inedit, un simpozion desfăşurat sub genericul „Istorie şi servicii secrete”. Inclusă în ciclul de manifestări programate în cadrul Zilelor Antim Ivireanul, dezbaterea a fost însoţită de vernisajul unei expoziţii de carte pe profil de spionaj, unde au fost expuse, timp de zece zile, Revista “Periscop” şi lucrări semnate de membri ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe.
Organizată cu sprijinul conducerii Bibliotecii Judeţene, acţiunea a atras în sală un numeros public, dornic să dialogheze cu un grup de foşti ofiţeri de intelligence, conduşi de generalul bg (r) Petru Neghiu, preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe, secondat de vicepreşedintele pe probleme de imagine şi redactorul-şef al Revistei “Periscop”.
Manifestarea s-a bucurat de atenţia autorităţilor locale, a unor istorici, oameni de cultură şi artă, foste cadre din structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, reprezentanţi ai mass-media regionale, care au apreciat disponibilitatea de a dialoga a rezerviştilor din foste structuri de intelligence, consistenţa şi substanţa comunicărilor.
Autorităţile locale au fost repezentate la cel mai înalt nivel, prefectul şi subprefectul judeţului Vâlcea onorând invitaţia primită de la organizatori. Mai mult, domnul prefect Dumitru Nicu Cornoiu a adresat câteva cuvinte celor prezenţi în sală, insistând asupra faptului că serviciile de informaţii nu au fost niciodată aservite politic şi că ofiţerii de intelligence sunt legaţi prin jurăminte de patria pe care au servit-o cu devotament şi credinţă în Dumnezeu.
Din culise şi „pe surse”
Om cu o îndelungată experienţă şi care nu lucrează cu jumătăţi de măsură, generalul Neghiu a ţinut să se asigure că „totul este sub control”, sens în care a trimis, din timp, în misiune la Râmnicu Vâlcea doi dintre cei mai apropiaţi colaboratori, membri în Biroul executiv al asociaţiei: vicepreşedintele cu probleme de imagine şi redactorul-şef al Revistei „Periscop”. Cei doi rezervişti, care formează o echipă redutabilă încă din vremea activităţii, nu au dezamăgit, iar rezultatele au fost pe măsură: o seară într-adevăr specială şi de neuitat!
“Din surse demne de încredere”, am aflat că la succesul acestei manifestări culturale, au concurat câţiva factori esenţiali: experienţa şi calmul scriitorului Ioan Barbu, patronul primului ziar independent din România post-decembristă („Curierul de Vâlcea”), secondat îndeaproape de distinsa sa soţie; disponibilitatea directorului Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”
- conf. dr. Remus Grigorescu - de a oferi un spaţiu elegant şi generos pentru găzduirea manifestării, într-o perioadă în care municipiul Râmnicu Vâlcea cunoştea o efervescenţă culturală extraordinară, iar autorităţile locale păreau depăşite, emoţional vorbind, de importanţa şi frecvenţa unor astfel de acţiuni; profesionalismul încă neerodat al colonelului (r) Grigore Predişor, un fel de „stăpân al inelelor” din Râmnicu Vâlcea, membru activ al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe, un excelent organizator şi om de relaţii. Un tovarăş de nădejde, condus de o doamnă extraordinară, care îl lasă să creadă că el este şeful (sic!).
Am lăsat la urmă un mic secret, pe care doar Grig şi subsemnatul îl cunoşteam şi care a constituit o surpriză extraordinară nu doar pentru publicul vâlcean, ci şi pentru organizatori: manifestarea a adus la aceeaşi masă doi prieteni, despărţiţi de soartă (carieră?) acum mai bine de 45 de ani. Puştii care bateau mingea din cârpe pe islazul din Lăpuşata şi pescuiau cu undiţe rudimentare pe râul Cerna sunt acum părinţi cu nepoţi, cu părul cărunt, dar mintea ageră şi sufletul mereu tânăr. Primul, mai tânăr cu câteva luni, este psihologul Dumitru Nicu Cornoiu, prefectul judeţului Vâlcea, iar cel de-al doilea, fost ofiţer de intelligence, are curajul să semneze mai jos:
A apărut numărul 3/2015 al revistei “Periscop”
Revista PERISCOP este editată de către Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. Cu o apariţie trimestrială, publicaţia conţine subiecte diversificate, din care nu lipsesc principalele probleme ale existenţei noastre, de ordin social, economic şi cultural tratate, desigur, într-o manieră specifică în care multe aspecte ies de sub pecetea a ce a fost considerat cândva confidenţial, secret sau chiar strict secret. Revista abordează, de asemenea, anumite situaţii conflictuale sau favorabile din domeniul relaţiilor interstatale cu implicaţii profunde pe termen lung. Printre rubricile consacrate menţionăm: Servicii secrete; Cultura de securitate, cultura politică; Analize politico-strategice; Memorialistică-consemnări.
Alexandru Omeag