Eveniment

Senatorul Niţu: ”Educaţia este cea mai eficientă soluţie pentru eradicarea discriminării de gen şi a efectelor ei!”

Parlamentarul vâlcean a participat la o dezbatere al cărei scop a fost prevenirea şi combaterea violenţei domestice, discriminarea şi traficul de persoane

Senatorul PNL Dan Niţu a participat vineri, 20 noiembrie, la invitaţia Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, la dezbaterile organizate la Râmnicu Vâlcea pe tema egalităţii de şanse ce au avut loc în cadrul proiectului „Strat – O viaţă de calitate în siguranţă”. Proiectul este derulat de ANES în parteneriat cu Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” şi beneficiază de finanţare europeană, scopul lui fiind acela de a dezvolta măsuri integrate de abordare sistematică şi naţională de prevenire şi combatere a violenţei domestice, discriminării de gen şi traficului de persoane. Dezbaterea de la Râmnicu Vâlcea face parte dintr-o serie de alte asemenea evenimente derulate în mai multe oraşe din ţară şi reunite sub genericul „Serbările Normalităţii”, constituind ultima etapă a acestui amplu proiect, a cărui principală ţintă o reprezintă diminuarea numărului victimelor violenţei domestice şi a celor ale traficului de persoane.


„Cele mai bune arme în lupta împotriva discriminării de gen şi a efectelor pe care această atitudine le poate avea asupra societăţii în ansamblul ei sunt educaţia şi informarea publicului, cu acurateţe şi cu insistenţă. Violenţa domestică, inclusiv cea împotriva copilului, discriminarea pe criterii de gen, traficul de persoane, sunt subiecte grave şi distructive pentru societatea românească, dar care sunt încă insuficient dezbătute. Prin conştientizarea de către fiecare membru al comunităţilor locale a principiului egalităţii de şanse pot fi înlăturate discriminările de orice fel, nu doar dintre sexe, dar şi cele pe criterii etnice, religioase şi, de asemenea, pot fi reduse, dacă nu chiar eradicate, fenomene direct legate de discriminare, cum ar fi violenţa asupra femeii şi traficul de carne vie al căror victime sunt, în majoritatea cazurilor, tot femeile. Cu convingerea că acest proiect va avea ca efect şi întărirea capacităţii operaţionale a instituţiilor de stat implicate în combaterea acestor aspecte negative din societatea noastră, îi felicit pe iniţiatorii acestor acţiuni şi le urez succes”, a declarat senatorul Niţu.
Dan Niţu a ţinut să atragă atenţia asupra situaţiei în care se află comunităţile de romi din ţara noastră, comunităţi din rândul cărora provin o parte dintre traficanţii de persoane, dar şi un număr semnificativ al victimelor violenţei în familie şi a traficului de persoane. De asemenea, parlamentarul vâlcean a vorbit şi de necesitatea simplificării procedurii adopţiilor pentru ca, astfel, copiii, victime ale abuzurilor domestice, să beneficieze de şansa unei vieţi normale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...