Sport

Marius Staicu: ”Rufă a stricat ce era frumos la Reşiţa”

Marius Staicu, idol la Reşiţa, a marcat două goluri fostei sale echipe, Metalul, şi regretă situaţia în care s-a ajuns în Valea Domanului. ”A fost bine pentru noi că s-au prezentat cu juniorii, dar păcat de oraşul acela şi de ce a făcut Rufă acolo, era ceva frumos. Sunt oameni în fotbal care, în loc să facă bine, strică ce e frumos. Se întâmplă la mai multe echipe, nu numai la Reşiţa, asta e ţara noastră”, a spus Staicu.
Cu 13 goluri marcate, vârful CSM-ului este lider detaşat în topul marcatorilor din Liga a II-a. ”Sper să o ţin tot aşa până la finalul anului şi să termin cum mi-am propus, să fiu golgheterul seriei. Vreau să mai dau miercuri 1-2 goluri şi să mă distanţez. Dacă batem pe Bihor şi UTA, terminăm în primele două. Trebuie să scoatem punct şi la Chindia, e echipă incomodă. În afară de noi, Mediaş, Cluj şi Braşov joacă fotbal, UTA e masivă, Baia Mare nu m-a impresionat. Oricum, acum se joacă doar ca să intri în primele şase echipe, apoi punctele se înjumătăţesc, totul se decide în play-off”, a mai afirmat Marius Staicu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...