Indiferent ce ar face Guvernul Cioloş, polemicile vor fi pe măsură. Adică, la încercarea de a pune ordine, se poate răspunde, simplu, prin a apăra dezordinea.
Tehnocraţii, chemaţi la vreme de răstrişte, ar trebui să fie o soluţie.
Personajele acestea, clădite, se presupune, profesionişti, într-o şcoală sau alta de gândire, nu au întotdeauna obiective materiale/materialiste, ci pasiuni, idei, uneori până la exacerbare. Închid ochii pentru a vedea şi nu-i deschid ca să vadă. Ar putea fi mici autişti, cu trimitere spre extrema inteligenţei. Afirmaţiile de mai sus, laudative, se referă la câţiva dintre membrii posibili ai Guvernului.
Vă amintiţi filmele cu pistolari, păstrând proporţiile, aşa ar putea fi şi tehnocraţii noştri. Impun legea într-o localitate, o ţară, şi apoi pleacă. Evit să afirm, deşi o scriu, sunt răsplătiţi, de pasiunea lor, la un prim palier, de a fi interesat (interesaţi), în altă viziune. Condiţiile sunt la război, ca la război, cu nuanţele de rigoare, dacă acestea mai există. Am auzit aseară un tehnocrat de la Banca Naţională vorbind însă ca un profesionist pe termen lung şi ca un umanist. Se numeşte Ioan Olteanu. Afirma că ar mări mai ales salariile profesorilor şi medicilor, chiar înainte de a scădea cota unică de la 24 la 20. O gândire sănătoasă de aici porneşte. De la educaţie şi sănătate. Fără revitalizarea învăţământului, societatea civilă românească poate dispărea.
Şi acum o altă întrebare: dacă viziunea aceasta cu tehnocraţii nu este cumva împotriva mentalităţii româneşti.
Ion Cristoiu vorbeşte despre o capcană întinsă indentităţii naţionale. Este un punct de vedere. Coroborate, ar trebui să reţinem: o bună instrucţie, educaţie, este un argument pentru verticalitate.
Încheiem cu altă idee: Consiliul Diligent a durat câţiva ani după realizarea Unirii din 1918. Este un argument pentru dialogul de secole, de decenii, între Mitteleuropa şi regat.