Lider în seria C3, Inter Olt nu are probleme pe teren, unde ar obţine lejer promovarea, însă este la un pas de desfiinţare, după ce autorităţile locale refuză să investească în echipa condusă de Ionuţ Ivan. Un lucru inexplicabil, cât timp clubul nu are datorii şi ar evolua, fără îndoială, din sezonul viitor, în eşalonul secund.
Slatina a început tare jocul cu Concordia II şi a deschis scorul în minutul 4, când centrarea lui Adi Popa este finalizată de Bobi Verdeş. Oltenii s-au desprins în minutul 22, pe acelaşi traseu, cu Adi Popa servant pentru Bobi Verdeş. În partea secundă, Slatina a mai slăbit ritmul, dar a mai avut o ocazie enormă, prin Anghelina. Ilfovenii au redus din diferenţă în minutul 78, prin Zamfir, care l-a învins pe Nuno Claro cu un şut din careu (min. 78).
Antrenorul Dan Oprescu şi-a criticat echipa pentru jocul slab din partea secundă. “Mă aşteptam ca şi în partea secundă echipa să aibă aceeaşi determinare pe care a avut-o în prima parte a jocului. Le-am atras atenţia în mod repetat, dar mai ales la pauză, chiar dacă aveam 2-0 şi veneam după o primă repriză foarte bună, că meciul nu este terminat. Le-am spus că dacă nu tratezi jocul cu atenţie maximă şi nu dai totul, rişti să te faci de râs, aşa cum ne-am făcut noi în repriza a doua. Da, aşa este, prima repriză a fost foarte bună, dar fotbalul se joacă până în minutul 90”, a declarat antrenorul grupării slătinene, Dan Oprescu.
Slatina va fi probabil campioană de iarnă în Seria C3, având nevoie de victorie în ultima etapă a turului, sâmbătă, la Titu. Antrenorul Dan Oprescu şi jucătorii îşi fac bagajele, urmând să părăsească în iarnă echipa care probabil se va desfiinţa.
Slatina a jucat onorabil cu Dinamo
Peste 3.000 de spectatori au venit în tribune pentru a vedea cel mai interesant amical din ultimii ani jucat la Slatina, cu Dinamo Bucureşti în calitate de oaspete.
FC Inter Olt Slatina a început amicalul cu unsprezecele folosit în meciurile oficiale şi a făcut o primă repriză de excepţie, fiind peste Dinamo. Jocul bun al slătinenilor s-a concretizat prin golul lui Rogoveanu din minutul 44, acesta punctând pentru 1-0, cu o execuţie spectaculoasă din afara careului. În primele 30 de minute, pentru Dinamo a jucat şi Ionel Dănciulescu, ovaţionat astfel în oraşul natal cu ocazia celui ce a însemnat meciul de retragere.
Odată cu schimbările făcute de Dan Oprescu, Dinamo a revenit şi a controlat partea secundă. Matei a egalat în minutul 55, după care slătineanul Rogoveanu a mai avut o ocazie, şutând în bară. Atacantul de culoare Gnohere şi-a trecut în cont un hattrick şi astfel Dinamo s-a impus cu 4-1, un rezultat mult prea drastic pentru cele petrecute pe teren.
Antrenorul grupării Inter Olt, Dan Oprescu, crede că amicalul cu Dinamo a fost ultimul joc văzut de fanii slătineni. ”Asta este marea problemă, nu ştim ce se va întâmpla cu echipa din iarnă, premisele la ora asta sunt destul de slabe că vom putea continua. Nu ştiu. Păcat, pentru că acesta cred că a fost ultimul meci pe care l-au văzut slătinenii”, a mai spus Oprescu.
Tehnicianul de la Dinamo, Mircea Rednic, a fost şi el surprins plăcut de replica Slatinei. ”Pentru mine, Inter Olt a fost o surpriză plăcută, au jucat foarte bine cât i-a ţinut benzina. Am văzut câţiva jucători de calitate, am înţeles că sunt tineri. E clar, avem tineri talentaţi în România, păcat că se pierd pentru că nu le oferim condiţii. Am fost supărat pentru atitudinea din prima repriză, nu poţi fi dominat de o echipă pe cale să se desfiinţeze”.
FC Olt: Nuno Claro, Mincă, Gherghe, Dinu, Ştefan, Precup, Anghelina, Popa, Ionescu, Rogoveanu, Verdeş. Au mai jucat: A. Preda, Şcheau, Mihaiu, Bălşanu, Chira, Bălan, Covalschi, V. Preda, Achim.
Dinamo: Abraham, Feussi, Marc, Puljic, Ghomsi, Matei, Şerban, Van Haaren, Shalaj, Gavrilă, Dănciulescu. Au mai jucat: Essombe, Vosnovici, Fai, Anton, Palici, Gnohere, Mevlija.