Inedit

Zâmbete şi magie cu trupa Stoneli la Coşoveni

Trupa de artişti amatori a smuls ropote de aplauze pe scena Căminului Cultural

Cel puţin 100 de persoane din Coşoveni, tineri sau vârstnici, au mers vineri seară la Căminul Cultural din Coşoveni, Dolj, pentru a lua parte la un spectacol de circ. În program au fost prezentate numere de magie, prestidigitaţie, iluzionism. Nu au lipsit momentele comice precum şi un număr de dresură de pitoni.

Trupa Stoneli, din Bucureşti, este una din puţinele trupe ambulante care prezintă spectacole populare. Liderul Nelu Stanciu evoluează acum sub titulatura Stoneli şi este unul dintre veteranii scenei de profil în România. Alături de el sunt, de la concert la concert, fetele Gema şi Cristina precum şi clovnul Năică. Are peste 45 de ani de spectacole şi reprezentaţii în absolut toate colţurile ţării.
„Primul spectacol în Dolj a avut loc în 1971. De atunci am revenit de nenumărate ori în judeţul dumneavoastră. Jucam frecvent în spectacole în Parcul Romanescu, participam la revelioanele de la Electroputere”, spune Stoneli. Este primul artist iluzionist care a prezentat un spectacol la Sala Patria. „La prima reprezentaţie, sala a fost arhiplină. Am repetat de cinci ori spectacolul. De douăzeci de ani nu mai fusese organizat un astfel de eveniment”, îşi aduce aminte Stoneli. Oriunde merge în marile oraşe, este cunoscut pentru că, aşa cum spuneam, ori de câte ori are ocazia, trupa Stoneli revine în Dolj. Anul acesta a ales spectacolele populare în detrimental litoralului, unde evoluează, în general, cu casa închisă. Despre publicul din Oltenia spune că este cald, receptiv dar şi extrem de critic. „Am legat prietenii extraordinare la Calafat, în Băileşti.”
Cele două fete ale lui Stoneli, Gema şi Cristina, au roluri importante în desfăşurarea spectacolului. Gema este mentalist, iar Cristina are atât rolul de a îl ajuta pe Stoneli, dar prezintă şi numere proprii, cel mai gustat de public fiind dresura de pitoni. Ultimul membru al trupei, clovnul Năică, este un bun jongleur, dar asigură în mare măsură buna dispoziţie a publicului, prin momentele vesele pe care le interpretează.
Vineri seară, spectacolul oferit de trupa Stoneli a început prin câteva numere de magie şi iluzionism, multe dintre ele reuşind să smulgă ropote de aplauze din partea publicului. E drept, au fost şi câţiva care „se jurau că aşa ceva nu se poate”, încercând să găsească o explicaţie logică pentru fiecare act prezentat pe scenă. La un moment, dat însă, chiar şi ei rămâneau fără cuvinte. Au fost extrem de apreciate momentele în care Cristina Stoneli a transformat un şerveţel ars în… 20 de lei sau în care Stoneli a scos din degete aproape un pachet de ţigări. Aici, publicul a căzut de acord: „Îi oprim la noi, dacă pot face bani din şerveţele”.
Pentru a anima publicul, câţiva micuţi au fost invitaţi pe scenă, pentru a fi asistenţi ai lui Stoneli sau ai Cristinei. De fiecare dată, publicul a fost generos în aplauze şi iscoditor după terminarea momentului (Bă, cum făcu’ vraja aia?). Cel mai aşteptat moment, dresura de pitoni, a fost gustată din plin, publicul încremenind la propriu când au văzut reptila întinsă pe 4-5 metri. Închiderea spectacolului a coincis cu ropotul de aplauze pe care artiştii îl meritau din plin. La început, Stoneli ne spunea că face acest lucru de peste 45 de ani şi unoeri simte că a obosit. Duce însă mai departe o artă pe care, chiar dacă am înţelege-o, nu am putea să o practicăm, o artă plină de mister, care reuşeşte întotdeauna să ne smulgă un zâmbet.

Primarul vrea un cămin modernizat

Printre cei aflaţi în sală s-a numărat şi primarul localităţii, Nicu Coandă. “A trecut foarte mult timp de când nu am mai organizat o astfel de activitate la Căminul Cultural. Sper să reuşim să găsim bani pentru reabilitarea lui, dat fiind faptul că sunt ani de zile de când arată aşa. Aţi văzut că artiştii călcau cu grijă pe scenă, pe care cred că şi eu am prins-o, în copilăria mea”, a declarat primarul.

Stoneli, sub lumina reflectoarelor TV

Trupa Stoneli participă şi la show-uri televizate. În ultima perioadă, a fost invitată alături de Doru Octavian Dumitru în emisiuni prezentate la Naţional TV, dar şi la TVR 1. Stoneli spune că, de-a lungul timpului, a jucat pe scenă alături de nume mari ale comediei româneşti, de la Nicu Constantin la Horia Alexandrescu, Alexandru Lulescu, Jean Constantin şi mulţi-mulţi alţii.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...