Actualitate

Sistemul de irigaţii, pus la îndoială de autorităţile vâlcene

Suprafeţele agricole împărţite între foarte mulţi proprietari fac imposibilă constituirea unor asociaţii ale udătorilor de apă

Vâlcea se regăseşte printre primele judeţe din ţară, alături de Dolj, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ialomiţa sau Călăraşi, preconizate a avea, peste 20 de ani, soluri aride şi cu o producţie cerealieră scăzută cu 40%, din estimările unor specialişti a 13 institute europene de pedologie şi meteorologie, după cum susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea.
Ce fac autorităţile pentru a preîntâmpina acest dezastru? Susţin că le este aproape imposibil să refacă sistemele de irigaţii în lunca Oltului din lipsă de fonduri, deşi în cinci zone ale sudului judeţului Vâlcea se reuşise a se forma primele organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

Vâlcea nu primeşte prea multe şanse pentru ameliorarea situaţiei, în ciuda asociaţiilor care se înfiinţaseră în 2009. Din păcate, stoparea fondurilor, dar şi faptul că terenurile din Vâlcea sunt destul de fărâmiţate, îngreunează acest proces. „Am avut înainte de 1989 un sistem unde se irigau peste 11.000 de hectare, iar dacă am lua în calcul această suprafaţă în momentul de faţă, am fi rezolvat producţia în mare parte în judeţ. S-a încercat şi s-a reuşit să se facă acele asociaţii, dar atunci când s-au făcut, s-au întrerupt şi banii de la Guvern. Chiar dacă s-au înfiinţat, însă, aceste asociaţii n-au mai avut bani pentru a pune sistemele în funcţiune. Noi am luat legătura cu toate asociaţiile, le-am sfătuit şi le-am spus că îi ajutăm cu tot ceea ce depinde de noi pentru că pe măsura 1.2.5. pot să facă proiecte pe sisteme de irigaţii”, ne-a precizat Florel Bădele, directorul Direcţiei Agricole Vâlcea.

Lipsa asocierilor ţine pe loc sistemul de irigaţii

Din păcate, chiar dacă s-ar accesa această măsură, ultima sesiune de depunere fiind programată pentru luna viitoare, autorităţile susţin că în condiţiile în care Vâlcea cuprinde numeroase terenuri fărâmiţate, iar oamenii refuză ideea asocierii, şansele ca peste câţiva ani agricultura să fie salvată în Vâlcea prin sisteme de irigaţii, sunt destul de reduse. „Cu regret spun, cred că la Vâlcea nu prea sunt speranţe pentru a da şansă respectivelor proiecte. Sunt nişte asociaţii care au trecut de faza primară, dar au rămas în dezinteres total. Nu s-au interesat mai departe. Au crezut că fondurile vin fără niciun efort, însă un minim aport din partea fiecăruia trebuie depus şi tocmai din cauza acestui fapt, oamenii s-au retras descurajaţi fiind”, a explicat Marian Mirea, directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, filiala Vâlcea. Mai mult, acesta a ţinut să menţioneze că orice asociaţie trebuie să fie conştientă de efortul financiar pe care trebuie să îl suporte pentru ca proiectele lor să devină viabile. „Cei care înfiinţează aceste asociaţii trebuie să fie conştienţi că trebuie să aibă şi o minimă putere financiară pentru a se implica în accesarea de fonduri europene”, a mai spus Mirea.

Sudul Vâlcii, compromis total

În asemenea condiţii, Vâlcea înregistrează de la an la an pagube în agricultură, numai în această vară cultura de porumb a fost compromisă în unele zone şi în proporţie de 90%. „Cele mai afectate zone sunt cele din sudul judeţului, la Drăgăşani. Cea mai puternic afectată zonă, însă, în jur de 70-80% este zona Bălceşti - Valea Mare - Măciuca. Acolo avem localităţi, putem spune, unde chiar dacă a plouat, nu se mai poate face nimic şi seceta poate să distrugă şi sută la sută pe anumite porţiuni cultura”, a conchis Bădele.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...