Politică

„Demisia lui Gabriel Oprea ar reprezenta un act de onoare”

Deputatul Cristian Buican solicită public instituţiilor responsabile să ofere tuturor celor interesaţi detaliile tehnice şi legale din jurul tragediei de săptămâna trecută

La aproape o săptămână de la accidentul tragic în care un poliţist din cadrul coloanei oficiale a lui Gabriel Oprea, Vicepremier pentru Siguranţă Naţională şi Ministru al Afacerilor Interne, şi-a pierdut viaţa, reacţiile de onoare din partea responsabililor guvernamentali, lipsesc cu desăvârşire. După declaraţia de presă a lui Gabriel Oprea de luni dimineaţă, toate întrebările au rămas fără răspuns, fapt ce agravează şi mai mult situaţia. În timp ce oamenii protestează în stradă solicitând demisia de onoare a lui Gabriel Oprea, în timp ce jurnaliştii solicită public să li se răspundă la întrebările legate de acest subiect şi în timp ce opoziţia pregăteşte o moţiune simplă şi cere Comisiilor de specialitate din Parlament să verifice dacă domnul Oprea avea dreptul la coloană oficială, atât domnul Victor Ponta, premierul României, cât şi liderii coaliţiei de Guvernare tac mâlc, ascunzându-se în păpuşoi, de frica pierderii puterii.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, solicită public demisia de onoare a lui Gabriel Oprea, considerând că atât drama în sine, cât şi modalitatea prin care oficialii guvernamentali încearcă să muşamalizeze acest caz, reprezintă motive suficiente pentru un astfel de gest. Deputatul liberal se declară surprins de comportamentul laş al lui Gabriel Oprea, care până deunăzi clama interesul naţional, onoarea şi patriotismul ca fiind componente principale ale caracterului şi comportamentului său şi îşi exprimă încrederea că instituţiile statului vor acţiona obiectiv şi corect şi nu vor încerca să muşamalizeze acest caz.


Parlamentarul Cristian Buican solicită public instituţiilor responsabile şi în special Ministerului Afacerilor Interne să ofere tuturor celor interesaţi detaliile tehnice şi legale din jurul acestei tragedii. O astfel de acţiune transparentă din partea instituţiilor ar reprezenta un act de normalitate şi ar dovedi că în România anului 2015 instituţiile statului funcţionează, indiferent de numele persoanelor care vremelnic le conduc.
„Din păcate, în România este nevoie de o tragedie precum cea în care poliţistul care însoţea coloana oficială a domnului Gabriel Oprea şi-a pierdut viaţa, pentru a vedea dacă decidenţii noştri guvernamentali, ce clamează zilnic interesul naţional, onoarea şi patriotismul, se ghidează după aceste atribute sau sunt doar vorbe în vânt. Atât drama în sine, cât şi modalitatea total greşită în care domnul Gabriel Oprea a tratat evenimentele cu pricina ar trebui să fie suficiente pentru o demisie de onoare. Din păcate, nu este aşa. Este inadmisibil ca, la aproape o săptămână, să nu avem răspuns la toate întrebările şi fac, pe această cale, un apel la instituţiile statului şi în special la Ministerul de Interne să ofere de îndată lămuriri la toate neclarităţile şi să facă lumină în acest caz. Dacă se întâmplă aşa, se va dovedi că instituţiile din România, indiferent de persoanele ce vremelnic le conduc, sunt obiective, corecte şi puternice. Indiferent de deznodământ, este clar că domnul Oprea, împreună cu finul Ponta, ar trebui să plece din funcţiile pe care le deţin, pentru că ne facem de râs cu ei”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...