Proiectul legii votului prin corespondenţă a fost adoptat, luni, de plenul Senatului, fiind înregistrate 117 voturi „pentru” şi zece „împotrivă”. Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect de lege, textul legislativ urmând să fie transmis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, forul decizional. Comisia de cod electoral a adoptat, luni, amendamentele senatorilor la legea votului prin corespondenţă şi a trimis raportul la Senat pentru a fi adoptat în plen, preşedintele Comisiei Gabriel Vlase precizând că, cel mai probabil, legea va fi adoptată şi de Camera Deputaţilor miercurea viitoare. “Prin votul Senatului, Parlamentul României a făcut azi primul pas pentru legiferarea Votului prin Corespondenţă pentru Diaspora. Consider votul Senatului de azi o victorie a normalităţii, un prim pas către a remedia o nedreptate făcută diasporei româneşti. Parlamentul României le datorează această lege românilor din străinătate, iar ea trebuie să se aplice începând cu alegerile parlamentare de anul viitor, a declarat Alina Gorghiu, preşedintele PNL.
Ultima Oră
19.10.2015
Votul prin Corespondenţă a fost adoptat în Senat

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >