Administraţie

Reviriment în activitatea economică din comuna Vlădeşti

Anul 2015 a continuat să reprezinte unul de progres din punct de vedere economic pentru comuna Vlădeşti, învecinată cu Râmnicul. Dacă în perioada 2009 – 2012, localitatea părea a regresa din acest punct de vedere, investiţiile edilitare realizate sub coordonarea primarului Sorin Ghiţă au reuşit să menţină un nivel ridicat de atractivitate pentru potenţialii investitori. Anul curent a început, în acest sens, cum nu se poate mai bine, în Vlădeşti fiind construită o nouă hală pentru activităţi de depozitare şi producţie alimente de către Sanovita SRL.


Au reapărut şi mici iniţiative în servicii, recent a fost înfiinţată o frizerie, un aspect inedit care spune multe despre gradul de cochetărie al locuitorilor unei localităţi rurale, fie ea şi cvasizonă rezidenţială a municipiului reşedinţă de judeţ. Încet, dar sigur, conform datelor furnizate de administraţia locală, s-au trezit la viaţă şi investiţiile imobiliare, până în prezent fiind date numeroase autorizaţii de construire.
Primarul Sorin Ghiţă promite că modernizarea celor 4,8 kilometri de drumuri prin Ordonanţa 28 va continua cu asfaltarea a două străzi, în lungime totală de un kilometru, pe care se vor executa concomitent şi lucrările de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare. Până la finele lui 2015 vor fi modernizaţi şi 400 de metri din aleea pietonală a drumului naţional şi va fi demarat proiectul amenajării unor staţii de autobuz în stil rustic identice cu cele din comuna vecină, Păuşeşti Măglaşi, pentru păstrarea unui aspect unitar pe întreg traseul, până în Băile Olăneşti. Aceste două investiţii vor fi finanţate din bugetul local.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...