CSM-ul a obţinut al doilea succes în deplasare din acest sezon, 1-0 la Mioveni, pe terenul fostului antrenor din Zăvoi, Claudiu Niculescu.
În criză de puncte, Mioveniul a dominat teritorial partida, însă apărarea vâlcenilor a fost una ermetică, iar fazele periculoase la cele două porţi au fost puţine.
Vâlcea a dat lovitura în minutul 85, când, în urma unui corner bătut la colţul scurt de Neagoe, Pârvulescu a deviat cu capul şi Staicu a marcat golul victoriei, la doar cinci minte după ce intrase pe teren. A fost al cincilea gol reuşit de Marius Staicu în ultimele cinci etape, toate reuşite pe final de meci şi decisiv. Vârful CSM-ului are şase reuşite în acest sezon şi este pe locul 2 în topul marcatorilor din eşalonul secund, fiind întrecut doar de Matei (FC Braşov), care are cu o reuşită în plus.
Astfel, CSM s-a impus la Mioveni cu 1-0 şi a ajuns la o serie fabuloasă de opt meciuri consecutive fără eşec, care o menţine pe locul 2 în clasamentul Seriei B2 şi o recomandă ca favorită la calificarea în play-off. Alb-albaştrii stau excelent şi în clasamentul adevărului, unde au +6, al doilea coeficient al seriei.
După meci, grupul de suporteri vâlceni şi jucătorii au sărbătorit frumoasa victorie la Deduleşti, acolo unde s-a cântat minute în şir. În schimb, Claudiu Niculescu a fost tentat să demisioneze, dar va continua pe banca argeşenilor. În etapa următoare, sâmbătă, 24 octombrie, CSM va juca pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare, iar o victorie ar însemna încă un pas mare spre play-off. Deocamdată, singura absenţă certă din lot este Denis Dumitraşcu, care este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, însă revin Stoica şi Firţulescu, care şi-au ispăşit etapa de suspendare.
Bogdan Medrea: ”Munca şi unitatea grupului ne-au adus aici”
Preşedintele CSM Râmnicu Vâlcea, Bogdan Medrea ştie care sunt atuurile echipei pregătite de Alex Pelici. ”Suntem pe un drum ascendent şi să dea Dumnezeu să continuăm pe aceeaşi direcţie. Munca şi unitatatea grupului au dus aici. Pe noi ne interesează accederea în play-off şi să ne încântăm suporterii cu un joc cât mai bun”, a declarat preşedintele clubului vâlcean, Bogdan Medrea.