Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Victorie uriaşă pentru CSM la Mioveni!

Echipa lui Alex Pelici are o serie fabuloasă, de opt meciuri consecutive fără eşec

Încurajată de o galerie entuziastă venită de la Vâlcea, CSM a izbutit azi un succes extrem de important la Mioveni, acolo unde golgheterul Staicu a fost din nou decisiv pe final.

Alex Pelici a avut surprize pentru Claudiu Niculescu şi a folosit o echipă surprinzătoare, fără Staicu, Vasile sau Tomozei. Mioveniul lui Claudiu Niculescu a dominat teritorial partida cu Vâlcea, însă apărarea oltenilor a fost una ermetică. CSM a fost pragmatică, s-a impus la Mioveni şi a ajuns la o serie fabuloasă de opt meciuri consecutive fără eşec, care poate fi decisivă pentru calificarea în play-off-ul Seriei B2.
Vâlcenii au avut prima ocazie mare în minutul 37, când Voinea a reluat din alunecare, puţin pe lângă.


Partea secundă a fost după acelaşi scenariu, cu argeşenii dominând şi vâlcenii căutând să dea lovitura pe contraatac.
Vâlcea a dat lovitura în minutul 85, când, în urma unui corner, Pârvulescu a deviat cu capul la colţul lung, de unde Marius Staicu (foto) a marcat golul victoriei, la doar cinci minute după ce intrase pe teren. Astfel, CSM se menţine pe locul 2, la trei puncte în spatele liderului Baia Mare, care s-a impus la Mediaş.

După meci, echipa vâlceană şi suporterii au sărbătorit împreună la Deduleşti, unde s-a cântat minute în şir. În schimb, la Mioveni, Claudiu Niculescu a avut şedinţă cu conducerea şi s-a stabilit ca cele două părţi să continue împreună.

CS Mioveni – CSM Râmnicu Vâlcea 0-1 (0-0)
A marcat: Staicu 85

Rezultate etapa a IX-a:

Şoimii Pâncota – Olimpia Satu Mare 0-1
CS Mioveni-CSM Rm.Vâlcea 0-1
U Cluj – Fc Braşov 0-0
Gaz Metan – FCM Baia Mare 0-1
Unirea Tărlungeni-FC Caransebeş 1-1
UTA – Metalul Reşiţa 5-1
Chindia Târgovişte – FC Bihor 3-0 (neprezentare)

Mioveni: Oct. Popescu – Torişte, Calvin, B. Stoica, Ed. Stoica – Mîrzeanu, Gălan – Tirică (Neacşu 81), Năstăsie (Honciu 38), Ayza – Buhăescu (Nilă 73). Antrenor: Claudiu Niculescu

CSM Râmnicu Vâlcea: Fildan - Samson, Pîrvulescu, Cucui, Al.Ionescu -Neagoe, Dumitraşcu, Piscanu (Georgescu 46), Luduşan, B. Geantă (Vasile 68) –Voinea (Staicu 81). Antrenor Alex Pelici

Arbitri: Denis Haidiner (Hunedoara) – Marius Marica (Bistriţa) - Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca)

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...