Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Claudiu Niculescu: Vâlcea este una dintre cele mai bune echipe din serie!

Tehnicianul echipei CS Mioveni, Claudiu Niculescu, are parte sâmbătă de un meci aparte, urmând a întâlni fosta sa echipă, CSM Râmnicu Vâlcea, cu care s-a bătut la promovare.

Cu Claudiu Niculescu la timonă, Damila şi ulterior CSM s-au luptat la promovare, ambele echipe pe locul 3, imediat sub linia promovării. ”Este un meci special pentru mine, am stat un an şi jumătate la Vâlcea, a fost o perioadă foarte frumoasă. Ştiu foarte bine Vâlcea, este o echipă foarte bună, ştiu ce potenţial are, cunosc ce antrenor bun au, pe Alex Pelici, ne aşteaptă un joc foarte greu. Vâlcea este una din echipele foarte bune ale seriei, are un lot echilibrat, are stabilitate financiară, mă aşteptam să fie în primele cinci”, a spus Claudiu Niculescu.

Antrenorul echipei argeşene nu este mulţumit de startul de campionat al actualei sale formaţii. ”Noi nu suntem acolo unde ne-am fi dorit, din păcate, dar ne dorim să câştigăm sâmbătă contra CSM-ului şi să legăm două victorii. Avem un examen greu sâmbătă, dar trebuie să îl trecem cu brio. E prea devreme să vorbim de lupta pentru promovare, eu cred însă că Mediaşul rămâne în continuare principala favorită”. Tehnicianul are şi trei absenţe din lot, fundaşii I.Rada şi Deaconescu, care sunt accidentaţi, dar şi Răuţă, care este suspendat.

După plecarea lui Niculescu din Zăvoi, Vâlcea a avut anul trecut un recul puternic, însă este renăscută în acest sezon, în care a cumulat şapte etape fără eşec.

Echipă probabilă CS Mioveni: O. Popescu – Torişte, Ali Calvin, B. Stoica, E.Stoica - Gălan, Mârzeanu, Tirică - Năstăsie, Buhăescu, Ayza.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...