Sub Lupă

Deaconeasa, artizanul unui jaf de proporţii la pârtia de schi de la Obârşia Lotrului

DNA scoate în evidenţă faptul că Gicu Deaconeasa a mituit înalţi funcţionari publici ca să pună mâna pe terenuri din zona domeniului schiabil şi pe situl Natura 2000 Parâng

Gicu Deaconeasa, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de cumpărare de influenţă în formă continuată (9 acte materiale), dare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti în luna mai a acestui an. Alături de el, au mai fost trimişi în judecată în acelaşi dosar (251/P/2011) Bărbulescu Ion Marius, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (9 acte materiale) şi luare de mită; şi Miclăuş Florin din Rm. Vâlcea, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
Organele de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Piteşti s-au sesizat din oficiu în acest caz, la data de 09.11.2011. Acestea au constatat că Deaconeasa Gheorghe, asociat şi administrator al S.C. „SOFICARM” S.R.L. Voineasa şi preşedinte al Fundaţiei “GUARD FOREST” Voineasa, prin intermediul căreia administrează aria naturală Parâng, a acţionat, cu sprijinul lui Bărbulescu Ion-Marius, director al Direcţiei Generale de Control a Biodiversităţii, Biosecuritaţii şi Ariilor Protejate din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, pentru deturnarea activităţilor de control în domeniul protecţiei mediului efectuate de structurile din subordinea celui din urmă, în zona sit-ului Parâng.

Angajaţii, instruiţi să mintă echipa de control

Astfel, la data de 17.08.2011, pe raza comunei Voineasa, judeţul Vâlcea s-a deplasat o echipă de control din cadrul Comisariatului Judeţean Vâlcea al Gărzii Naţionale de Mediu, din care au făcut parte şi Ţăpuş Cristian, respectiv Brănescu Ştefan-Valentin, în vederea efectuării unui control pe linia respectării legislaţiei de mediu în punctul Miru - Bora (rezervaţie din cadrul sit-ului “ROSCI 0188 Parâng”), precum şi în zona în care au loc lucrări de construcţie în cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii turistice a comunei Voineasa”, finanţat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Premergător efectuării controlului, Deaconeasa Gheorghe le-a solicitat atât subordonaţilor săi, cât şi lui Radu Ion - şef de şantier, angajat al S.C. “ACOMIN” S.A. Cluj - Napoca (lider de asociaţie în cadrul proiectului menţionat anterior), să-i dezinformeze pe reprezentanţii Gărzii de Mediu cu privire la situaţia de fapt existentă în zonele vizate de control. Cei în cauză au stabilit să susţină în faţa echipei de control faptul că, înaintea începerii lucrărilor la pârtia de schi (aprilie-mai 2011), au fost executate mai multe drumuri de acces (ce au fost utilizate pentru accesul în zona în care se toarnă fundaţia stâlpilor de susţinere a unei instalaţii de transport pe cablu), fapt nereal însă, drumurile fiind executate în cursul lunii august 2011 de angajaţii S.C. SOFICARM S.R.L. Voineasa, Deaconeasa Gheorghe fiind beneficiarul contravalorii masei lemnoase rezultate.

Presiuni asupra comisarilor pentru întocmirea unui raport favorabil

Pe fondul faptului că echipa de control nu s-a arătat dispusă să ajungă la o înţelegere amiabilă cu cei implicaţi, pentru a preveni eventuale sancţiuni, în data de 17.08.2011, Gicu Deaconeasa i-a solicitat sprijinul lui Bărbulescu Ion-Marius, pentru ca acesta, din perspectiva funcţiilor deţinute, să acţioneze astfel încât comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Vâlcea al Gărzii Naţionale de Mediu să nu menţioneze nerespectări ale autorizaţiei de mediu emise pentru proiectul pârtiei de schi, afectarea ariei naturale protejate Parâng prin defrişări neautorizate, depozitare necorespunzătoare a butoaielor cu combustibil de către reprezentanţii S.C. ACOMIN S.A.
În materializarea acestor demersuri, Bărbulescu Ion-Marius i-a indicat lui Deaconeasa Gheorghe să o contacteze (din partea lui) pe Ştefoane Elena-Daniela, comisar şef al Comisariatului Judeţean Vâlcea al Gărzii de Mediu, pentru a ţine sub control echipa de comisari care s-a deplasat în rezervaţia Miru - Bora şi în zona în care se construieşte pârtia de schi.
De asemenea, prin prisma funcţiei deţinute, Bărbulescu Ion-Marius a intervenit şi a făcut presiuni asupra unor funcţionari cu funcţii de conducere din cadrul Comisariatului Regional Vâlcea al Gărzii Naţionale de Mediu, pentru a-i determina să încheie un act de control favorabil lui Deaconeasa.
Constatările comisarilor de mediu vâlceni în urma controalelor derulate în zona Miru-Bora nu s-au materializat într-un raport corespunzător şi nu a fost dispusă nicio sancţiune ca urmare a încălcărilor legislaţiei de mediu constatate în data de 17.08.2011.
La data de 08.09.2011, la sediul Comisariatului Regional Vâlcea al Gărzii Naţionale de Mediu s-a prezentat Udrea Florian, responsabil din cadrul Direcţiei Generale de Control a Biodiversităţii, Biosecurităţii şi Ariilor Protejate din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, care, fiind determinat de către Bărbulescu Ion-Marius, a demarat un control care a vizat activitatea profesională a comisarilor de mediu care au efectuat verificări cu privire la activităţile derulate de către Deaconeasa Gheorghe prin intermediul Fundaţiei “GUARD FOREST” şi S.C. SOFIRCAM S.R.L.
Controlul realizat de către Udrea Florian a fost demarat la o zi după ce comisarii Ţăpuş Cristian şi Brănescu Ştefan-Valentin, au încercat să realizeze o nouă activitate de control în rezervaţia Miru-Bora, acţiune stopată de către Bărbulescu Ion-Marius care, cu această ocazie, i-a insultat şi ameninţat pe cei doi, cerându-le imperativ să se retragă de pe raza ariei naturale menţionate.

Pe parcursul efectuării urmăririi penale în această cauză, procurorii DNA s-au mai sesizat din oficiu cu privire la alte fapte penale, pe care le vom prezenta în ediţiile viitoare, împreună cu alte stenograme aflate în dosar.

Bărbulescu, recompensat cu materiale lemnoase pentru construcţia unei vile

În scopul protejării intereselor economice ale lui Gicu Deaconeasa, Bărbulescu Ion - Marius a acţionat şi la nivelul unor reprezentanţi ai Corpului de Control din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor pentru deturnarea unor activităţi specifice derulate în zona sit-ului Parâng.
Astfel, la data de 15.09.2010, în judeţul Vâlcea s-a deplasat o echipă de control din partea Ministerului Mediului şi Pădurilor, condusă de Mănoiu Lucian-Mihail, pentru a verifica aspectele cuprinse în mai multe sesizări întocmite de Marinescu Ion - preşedinte al Obştii de moşneni „Sălişte” cu privire la abuzurile săvârşite de Deaconeasa Gheorghe pe linia gestionării fondului silvic, în zona de nord a judeţului Vâlcea.
Anterior iniţierii activităţilor de control, în data de 13.09.2010, Deaconeasa Gheorghe a fost informat de către Bărbulescu Ion-Marius cu privire la sosirea reprezentanţilor echipei de control din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, cei doi stabilind strategia necesară a fi adoptată pentru ca activitatea de control să aibă caracter formal.
În data de 12.07.2011, în judeţul Vâlcea s-a deplasat o altă echipă de control din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, din care a făcut parte şi Mănoiu Lucian-Mihail, respectiva acţiune vizând verificarea documentelor legate de funcţionarea Fundaţiei „GUARD FOREST” şi de contractul de custodie, respectiv de administrare a sit-ului Parâng.
Ulterior finalizării activităţii de control, Mănoiu Lucian-Mihail a intenţionat să întocmească un raport defavorabil pentru Deaconeasa Gheorghe, abordând inclusiv problematica legată de schi de la Obârşia Lotrului, fapt ce a generat nemulţumirea celui vizat, dar şi a numitului Bărbulescu Ion Marius.
În data de 14.07.2011, Deaconeasa Gheorghe, deranjat de insistenţa numitului Mănoiu Lucian-Mihail în contextul controlului invocat, i-a comunicat lui Bărbulescu Ion-Marius că nu înţelege atitudinea celui în cauză, motiv pentru care acesta din urmă l-a asigurat că se va ocupa personal de problema vizată, mai ales că acţiuni similare au fost întreprinse de către funcţionarul în discuţie şi pe raza judeţului Constanţa, cu privire la alte persoane aflate în cercul relaţional al lui Bărbulescu Ion-Marius.
În acest context, reprezentantul Gărzii Naţionale de Mediu a solicitat o întrevedere cu Mănoiu Lucian-Mihail, materializată în data de 22.07.2011.
În contrapartidă pentru serviciile sale, pe parcursul anului 2011, numitul Bărbulescu Ion - Marius a pretins şi a primit de la Deaconeasa Gheorghe masă lemnoasă cu titlu gratuit, precum şi alte materiale (uşi şi alte subansamble realizate din material lemnos), inclusiv forţă de muncă, necesare realizării construcţiei unui imobil (tip vilă P+l) pe raza localităţii Joiţa, sat Bâcu, judeţul Giurgiu, într-un cartier rezidenţial situat pe Calea Bucureşti, DJ 601 A.

„Guard Forest”, administrator al sitului Parâng, în ilegalitate

În ceea ce priveşte Fundaţia „GUARD FOREST’, în data de 23.09.2010, Bărbulescu i-a solicitat clarificări lui Deaconeasa cu privire la faptul că în dosarul Fundaţiei „GUARD FOREST”, depus la Ministerul Mediului şi Pădurilor, pentru obţinerea custodiei sitului Parâng, nu există nicio hotărâre judecătorească privitor la înfiinţarea acesteia, cel din urmă susţinând că fundaţia în cauză s-a înfiinţat prin schimbarea denumirii Fundaţiei „NICOS” Călimăneşti.
La începutul anului 2010, pentru o perioadă de 5 ani, Deaconeasa Gheorghe, în numele Fundaţiei „GUARD FOREST”, a obţinut custodia sitului „ROSCI 0188 Parâng”, demersul vizând valorificarea în interes propriu a potenţialului turistic şi silvic al zonei respective (convenţia nr.76 din 25.02.2010, încheiată cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, contract semnat la data de 18.03.2010, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Craiova).
Comisia de evaluare a documentaţiilor depuse pentru obţinerea contractului a fost compusă dintr-un număr de 7 membri (Păuvţoiu Ion, Stoican Florin, Jiplea Marian, Dina Viorica, Florescu Cătălin, Gheorghe Laiuian şi Costea Cristian Olivier), 4 dintre aceştia oferind punctaje superioare Fundaţiei „GUARD FOREST”, deşi reputaţia negativă a lui Deaconeasa Gheorghe pe linia gestionării fondului silvic naţional în perioada în care acesta ocupa funcţia de şef al Ocolului Silvic Voineasa (2001-2005), precum şi faptul că organizaţia non-guvernamentală în discuţie nu dispunea de resurse financiare corespunzătoare la data solicitării custodiei ar fi condus la descalificarea acesteia în cadrul procedurii de atribuire.
Uzând de calitatea de administrator al sit-ului „ROSCI 0188 Parâng”, prin intermediul Fundaţiei „GUARD FOREST”, Gicu Deaconeasa a emis un număr de 3 facturi, reprezentând contravaloarea emiterii unor acorduri pentru derularea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii turistice din staţiunea Voineasa”, ce cuprinde şi suprafeţe din sit-ul Parâng, achitate de către Primăria Voineasa - beneficiarul proiectului, respectiv: 16.000 lei - contravaloare „Analiza documentaţiilor de evaluare a impactului asupra mediului în zona Voineasa a sit-ului Parâng ROSCI 0188” (factura nr.1057 din 10.09.2010); 18.000 lei - contravaloare „Acord privind proiectul Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa, zona Obârşia Lotrului” (factura nr. 1059 din 10.09.2010); 25.000 lei - contravaloare „Aviz privind proiectul Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa” (factura 1062 din 26.10.2010).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...