Codul fiscal a fost votat în Parlement prima oară la sfârşitul lunii iunie. A fost votat de majoritatea parlamentarilor. După votul din Parlament, codul fiscal a fost trimis spre promulgare la administraţia prezidenţială.
La exact o lună după votul din Parlament, preşedintele României prezintă public primele dubii referitoare la codul fiscal într-un discurs în cadrul unei conferinţe găzduită de BNR. După încă două zile, preşedintele trimite codul fiscal înapoi în Parlament pentru reexaminare.
Între votul iniţial din Parlamentul României şi retrimiterea codului fiscal pentru reexaminare, a avut loc o campanie împotriva măsurilor din codul fiscal. Creditorii internaţionali, Consiliul Fiscal şi BNR au exprimat opinii care prezentau relaxarea fiscală ca pe o ameninţarea la macrostabilitate şi sustenabilitate.
Fără dovezi clare, putem să spunem doar că este o coincidenţă că preşedintele României a retrimis codul fiscal în Parlament după o discuţie la BNR. O coincidenţă nefericită pentru bunăstarea României pe termen lung din punctul meu de vedere. Dar a trecut şi nu prea mai avem ce să facem acum.
Totuşi, rămâne un lucru pe care nu cred că societatea l-a discutat. Cel puţin nu la fel de serios şi în detaliu cum a discutat despre efectele relaxării fiscale pentru macrostabilitate şi sustenabilitate. Nu s-a discutat despre rolul jucat de banca centrală în această dezbatere. Este acceptabil sau nu ca BNR să comenteze deciziile de politică fiscală?
Dacă întrebi la BNR, o să-ţi răspundă că este acceptabil. După criza din 2008, s-au înmulţit mesajele băncilor centrale despre politica fiscală. Nu spune nicăieri în teorie că este optim pentru o bancă centrală să comunice despre sau să influenţeze politica fiscală. Băncile centrale au început să vorbească din ce în ce mai mult despre acest subiect fără niciun fel de autocenzură. Cel puţin eu nu am găsit nimic în teoria economică care să justifice astfel de acţiuni.
Este clar pentru toată lumea că politica fiscală nu trebuie ignorată de politica monetară. Dar trebuie să facem o clarificare. Pentru politica monetară contează politica fiscală sau efectele politicii fiscale? Cele două interpretări sunt foarte diferite. În primul caz, politica monetară ar influenţa o politică implementată de altă instituţie a statului. Deşi, atât la BNR, cât şi în Guvern sunt persoane numite, în al doilea caz legătura cu intenţiile electoratului este mai puternică. Al doilea caz este relevant pentru banca centrală. Politica monetară are ca obiectiv pe termen mediu stabilitatea preţurilor. Banca centrală reacţionează la efectul şocurilor care influenţează dinamica preţurilor pe termen mediu. De multe ori, când banca centrală observă un şoc temporar, preţul petrolului sau rata de schimb, nu răspunde cu nicio măsură până nu este sigură că preţurile pe termen mediu sunt influenţate şi nu cele pe termen scurt.
Totuşi, băncile centrale, nu numai BNR, consideră că ar trebui să comenteze deciziile de politică fiscală. Dacă ar comenta doar prin prisma efectelor posibile ale politicii fiscale asupra preţurilor pe termen mediu, nu aş avea nimic de obiectat. Dar dacă banca centrală încearcă de fapt să influenţeze politica fiscală? Dacă banca centrală încearcă să schimbe o decizie de politică fiscală? Această situaţie nu trebuie acceptată (tolerată) de societate. Din păcate, este foarte greu să identifici intenţiile băncii centrale pentru că nu este foarte clar când banca centrală vorbeşte de efecte şi când încearcă să schimbe o decizie de politică fiscală.
În România a fost foarte clar. Banca centrală se opunea unei relaxări fiscale pentru că, în viziunea proprie, influenţa dinamica preţurilor pe termen mediu. Astfel, banca centrală a încercat şi a reuşit să schimbe codul fiscal aprobat în Parlament. În forma promulgată de preşedintele României, unele măsuri de relaxare votate iniţial au fost amânate.
Acest mod de lucru este periculos. Banca centrală putea să comenteze efectele codului fiscal asupra preţurilor pe termen mediu. Doar atât. Nu avea, din punctul meu de vedere, dreptul să încerce să schimbe codul fiscal. Dacă estimările băncii centrale se adevereau, atunci banca centrală ştia ce să facă (nu ştim dacă ar fi făcut) pentru a aduce preţurile la ţintă pe termen mediu. Dar este posibil ca estimările BNR să nu fi fost corecte. De aceea este important ca politica monetară să nu se bazeze doar pe estimări şi să aştepte să vadă primele efecte ale unui şoc pentru dinamica preţurilor pe termen mediu.
Cele mai recente date ne arată că pericolul inflaţionist pe care îl vedea banca centrală în urma relaxării fiscale nu se va materializa. Din păcate pentru economia reală, această informaţie vine prea târziu şi rămâne cu un cod fiscal schimbat. Un cod fiscal care în continuare pedepseşte investiţiile. În mare parte, acest cod fiscal este rezultatul intervenţiei băncii centrale, care nu s-a oprit doar la a prezenta posibilele efecte ale unei relaxări fiscale.
Cum rămâne cu mix-ul de politici economice? Mix-ul de politici economice nu înseamnă că politica monetară decide pentru politica fiscală şi nici invers. Fiecare are un obiectiv pe care trebuie să-l atingă. Politica monetară trebuie să livreze preţuri stabile pe termen mediu. Politica fiscală trebuie să livreze un buget echilibrat pe temen mediu (să alterneze deficit cu surplus). Când banca centrală, aşa cum s-a întâmplat la noi, încearcă să schimbe o politică fiscală, înseamnă că ori nu are încredere în cei care implementează politica fiscală ori în obiectivul politicii fiscale. Foarte probabil să aibă dreptate, dar nu este rolul băncii centrale. Mai ales al unei bănci centrale care nu a arătat până acum că poate să-şi atingă propriile obiective. Şi chiar şi în aceste condiţii nu cred că BNR ar accepta dezbateri iniţiate de Guvern sau Parlament care să pună sub semnul întrebării sau chiar să influenţeze modul de implementare al politicii monetare.
Gradul ridicat de corupţie în randul politicienilor a scăzut încrederea populaţiei în aceştia şi implicit în deciziile pe care le iau. De cele mai multe ori, acest scepticism al societăţii este oportun. Dar o clasă politică coruptă nu înseamnă automat o bancă centrală capabilă să rezolve toate problemele din economie. Nu înseamnă că banca centrală are răspunsurile corecte. Aşa cum clasa politică este judecată prin prisma propriilor decizii şi rezultate, aşa ar trebui să judecăm şi banca centrală şi politica monetară. O analiză făcută de economişti independenţi (raţionali suntem toţi, poate doar cei care prezintă analize pentru a-şi asigura o sinecură să fie iraţionali, deşi ei ar spune că sunt raţionali) ar arăta că nu există foarte multe motive pentru care să acceptăm opinia BNR cu privire la codul fiscal. De fapt, există la fel de multe ca cele pentru care ar trebui să acceptăm opinia Guvernului despre modul de implementare a politicii monetare.
Referinţe
Willem H. Buiter, 2014, CENTRAL BANKS: POWERFUL, POLITICAL AND UNACCOUNTABLE?