Tânărul actor al Teatrului Anton Pann, Vlad Bîrzanu, a obţinut premiul pentru cel mai bun actor în cadrul Festivalulului “Excelsior” TEEN FEST de la Bucureşti, eveniment organizat de Teatrul Excelsior în perioada 25 septembrie - 2 octombrie 2015. Actorul vâlcean a impresionat juriul cu interpretarea sa din spectacolul “O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii” de Simon Stephens/Mark Haddon în regia Vlad Massaci, unde Vlad îl joacă pe Christopher Boone. „Rolul pe care-l interpretează în spectacolul «O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii» de Simon Stephens/Mark Haddon, regia Vlad Massaci, este un rol care te consumă, un rol greu, un rol pentru care Vlad dă tot ce este mai bun, un rol pe care-l joacă impecabil. Impecabil, acesta este cuvântul. Regizorul Vlad Massaci, cu ochiul unui profesionist, a mizat încă de la început pe talentul lui Vlad. A ştiut că i se potriveşte, a ştiut că pentru acest rol, la orice festival, Vlad se va face remarcat şi va ridica un premiu, lucru care s-a şi întâmplat”, se precizează în comunicatul trimis de conducerea teatrului.
Vlad Bîrzanu s-a făcut remarcat încă de la prima sa apariţie pe scena teatrului de la Râmnicu Vâlcea, în spectacolul „Visul unei nopţi de vară”, din 2012, în care îl interpretează pe Flaut, cârpaci de foale. Tot pentru acest rol, în 2013, Vlad este nominalizat la Gala Premiilor Uniter. În 2014, Vlad s-a alăturat echipei 10 pentru FILM, la Festivalul Internaţional de Film (TIFF) de la Cluj Napoca.
Acest premiu este cel de-al treilea pemiu pe care Teatrul Anton Pann îl aduce acasă în ultimele două săptămâni, după cel de cel mai bun spectacol şi cea mai bună regie câştigate cu spectacolul „Eşti un animal, Viskovitz!” la Festivalul Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea.
Inedit
05.10.2015
Actor de la Teatrul Anton Pann, premiat la Festivalul “Excelsior” TEEN FEST

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >