“Este o victorie importantă, obţinută în faţa unei echipe ambiţioase care a venit la Vâlcea să obţină maximum din ce putea obţine. Chiar dacă aveam accidentaţi şi alte probleme, cei de la Unirea Tărlungeni au încercat să dea o replică cât mai bună, să se apere organizat şi să îşi încerce norocul pe contraatac şi faza a doua. Îmi felicit elevii că au ştiut să aibă răbdare şi nu s-au aventurat, nu au lăsat spaţii. Am mai pornit de la 0-1, de această dată acest lucru nu s-a mai întâmplat. Au jucat exact ce trebuia să joace şi mă bucur pentru acest succes. Mă bucur şi pentru Marius Staicu pentru că a marcat din nou. El era primul trecut pe lista executanţilor de la 11 metri şi şi-a asumat, chiar dacă o regulă nescrisă a fotbalului spune că cine scoate un penalty nu trage. Oricum, tuturor fotbaliştilor din lot le va veni rândul să joace. Miercuri, la Mediaş, şi sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, cu U Cluj, vom avea alte două meciuri foarte importante. Vom încerca să obţinem maximum din ele pentru a ne consolida această poziţie din play-off. Sper să avem suficientă înţelepciune pentru a rămâne cu picioarele pe pământ, chiar dacă am ajuns pe locul trei al clasamentului. Mai este mult de jucat din acest campionat regulat, trebuie să rămânem cu mintea limpede. Nu ne ridicăm pe vârfuri că nu avem motive. Trebuie să o luăm pas cu pas, obiectivul autoimpus este acela de a ajunge în play-off, apoi vom mai vedea”, a declarat Alexandru Pelici, antrenor principal CSM Rm. Vâlcea.
Sport
05.10.2015
Pelici: “Am jucat exact ce trebuia să jucăm şi mă bucur pentru acest succes”

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >