Şeful peneliştilor din Râmnicu Vâlcea, senatorul Adrănel Cotescu, este convins că PNL va câştiga primăria municipiului, chiar şi fără Mircia Gutău. Acesta a declarat la sfârşitul săptămânii trecute, într-o conferinţă de presă, că înscrierile în competiţia internă pentru candidatura la consiliul local s-au încheiat, în total, 40 de liberali, mai vechi sau mai noi, exprimându-şi dorinţa de a intra pe lista cu care partidul se va prezenta la alegerile de anul viitor. Acestora li se adaugă încă cinci aspiranţi la funcţia de primar. Lista cu care PNL va merge în alegerile din vară va fi definitivată însă în urma unui proces de selecţie riguros, întocmit de către cei din conducerea partidului. „Am făcut un punctaj în vederea unei selecţii riguroase, am elaborat şi un regulament de aplicare a criteriilor şi am numit şi o comisie de urmărire a îndeplinirii acestor criterii. Punctajele sunt structurate pe mai multe capitole. Primul punct ar fi activitatea politică, de când e în partid până în prezent. După aceea, cei care îşi desfăşoară în mod constant şi bine activitatea în secţiile de votare în teritoriu, cei care aduc membri noi, cei care înfiinţează organizaţii de tineret, femei şi persoane de vârsta a treia în secţiile de votare, cei care participă la evenimente politice sau chiar le promovează. Punctăm şi pregătirea profesională. De asemenea, se punctează activitatea în comisiile de specialitate de la nivel local, până la nivel naţional”, a spus senatorul Cotescu.
Cei 40 de liberali care aspiră să devină consilieri locali din partea PNL sunt: Grigore Crăciunescu, Nicuşor Bocşe, Gheorghe Ioniţă, Eduard Vîrlan, Ilie Amza, Ovidiu Popa, Adrian Calotă, Mihăiţă Baloţeanu, Ioan Florescu, Bogdan Ţigaret, Florin Răduţ, Cristian Simoiu, Laurenţiu Cazan, Bogdan Pruteanu, Cristian Faităr, Nicolae Văduva, Angela Gheorghişor, Constantin Stoian, Raluca Vleju, Gabriel Catrinescu, Constantin Murariu, Nicolae Duican, Eugen Piază, Stanciu Stoian, Petruţ Constantinescu, Diana Maria Pătru, Gheorghe Mojoiu, Gabriela Ungureanu, Constantin Băzăvan, Crişu Petre Dragomirescu, Constantin Muşat, Niculina Sima, Dumitru Vîlcu, Paul Deaconu, Traian Vilău, Mădălin Petre Dincă, Pantelică Anghelescu, Maria Irina Argeşeanu, Mircea Poenaru şi George Rădulescu.
Pentru funcţia de primar al Râmnicului s-au înscris: Mihai Persu, Eduard Vîrlan, Ilie Amza, Constantin Băzăvan şi George Rădulescu. Aceştia vor fi singurii care vor intra în competiţia pentru stabilirea candidatului PNL la funcţia de primar, celelalte două nume vehiculate a reprezenta partidul, Romeo Rădulescu şi Mircia Gutău, urmând a fi incluse doar în sondajul pe care partidul îl va face în vederea stabilirii candidatului. Sunt mai multe pachete de sondare în care Romeo Rădulescu şi Mircia Gutău vor apărea pe rând la diverse partide, ca să vedem cum îi percepe electoratul dacă vor candida de la diverse partide. Avem şi o întrebare separată, vis-a-vis de partid, adică noi vom putea compara candidatul cu partidul. Sondajul se face de către un institut naţional”, a precizat senatorul Adrănel Cotescu.
Aspiranţii la posturile de consilieri locali au de achitat o taxă de 800 de lei pentru înscrierea în competiţia internă, plus 300 de lei pentru coplata sondajului de opinie ce va fi realizat de partid în municipiu.