Administraţie

Primăria Râmnicului, în genunchi în faţa constructorilor care reabilitează Parcul Zăvoi

Deşi publicaţia noastră a semnalat de nenumărate ori că Europan Prod nu va termina lucrarea la timp, Executivul Primăriei dă vina pe erorile de proiectare

Primăria din Râmnicu Vâlcea este nemulţumită de modul cum lucrează compania care a câştigat proiectul de reabilitare a Parcului Zăvoi, somând firma ca la finalul lunii octombrie să încheie lucrarea, a declarat viceprimarul Vasile Cocoş. „Am avut o discuţie destul de tensionată cu reprezentanţii companiei care lucrează la Parcul Zăvoi, un proiect european care trebuia de mult finalizat. Da, am înţeles că firma este în insolvenţă şi că nu are bani pentru a-şi plăti angajaţii. Noi le-am mai dat un termen, finalul lunii octombrie cu o penalizare de 11.000 de lei pe zi de la 1 septembrie. Ne-am gândit şi la rezilierea contractului, dar asta ar însemna o nouă evaluare, proceduri de licitaţie şi am ajunge în primăvara anului următor”, a precizat viceprimarul Vasile Cocoş.
Valoarea lucrărilor de reabilitare a Zăvoiului, cel mai mare parc din Râmnicu Vâlcea, se ridică la aproximativ 5 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată din fonduri UE. Acest proiect a demarat în vara anului 2014 şi trebuia finalizat în nouă luni, însă compania care a câştigat licitaţia a intrat în insolvenţă, iar termenele nu au fost respectate.


“În ceea ce priveşte celelalte proiecte europene derulate de primărie, reabilitarea zonei centrale din Râmnicu Vâlcea şi a podului Maternităţii din zona Goranu, lucrările sunt în grafic”, a mai spus Cocoş.

Caiet de sarcini făcut în stil mafiot?

Primarul interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei (PSD), a acuzat modul în care a fost realizat caietul de sarcini pentru licitaţia atribuirii lucrărilor de modernizare, printr-un proiect pe fonduri europene, a Parcului Zăvoi, considerând că “a fost făcut în stil mafiot”.
“Îmi menţin în continuare afirmaţia, chiar dacă din punctul meu de vedere a fost una politică. Mă bazez pe punctul de vedere al fostei şefe a serviciului de Achiziţii din Primărie şi pe cel al preşedintei comisiei de licitaţii de la obiectivul Parcul Zăvoi, un document scris care a fost depus la dosar. În acest document se vorbeşte despre completările reprezentanţilor Ministerului de Finanţe, care spun că s-a încălcat Ordonanţa de Urgenţă numărul 34, articolul 35, alineat 5, privind transparenţa şi liberul acces, cu şanse egale, la licitaţii. În acelaşi material se mai spune că documentul invocat de mine, caietul de sarcini, a fost copy-paste după catalogul de produse al distribuitorului şi ofertantului la licitaţie de la Parcul Zăvoi. Adică firma din Turcia care a produs respectivele locuri de joacă, a fost singura care a îndeplinit condiţiile. În documentul respectiv se vorbeşte şi de colaborări, de mailuri între părţi până la publicarea caietului pe SEAP, lucruri care nu ştiu eu dacă sunt legale sau ilegale. Le vor stabili cei care sunt de specialitate”, a declarat Ion Gigi Matei în cadrul unei conferinţe de presă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...