Craiova a profitat din start în faţa unui adversar care nu mai sperie pe nimeni. Zvîrluga Ivan a plecat într-o cursă solitară pe flancul drept, l-a perpelit pe bulgarul Genev şi a inventat un cross direct către plasa lui Pecanha (2): 0-1!
Cu handicap din debut, Ploieştiul şi-a încurcat strategiile şi parcă a tras imediat capacul peste cufărul curajului şi al minţilor limpezi. Marinescu şi-a pierdut pasele sub propriile crampoane, Nepomuceno s-a pitit în bandă, iar rarele invenţii ale lui Zoubir au găsit teren arid acolo unde ar fi trebuit să apară, decisiv, Moussa.
În schimb, Nuno Rocha (17) şi Vătăjelu (33) au presat în ofensiva olteană, făcându-l pe Săndoi să intre aproape cu totul în teren în aşteptarea desprinderii. O repriză condusă aproape cap-coadă de olteni şi o victimă petrolistă.
După pauză, prahovenii au căutat să rişte mai mult în căutarea egalării. Le-au lipsit însă în continuare circuitele simple spre poarta adversă, mizând excesiv pe mingi aruncate în înaltul careului, la bătaie, acolo unde nu exista un Van Nistelrooy care să-l execute pe Bălgrădean.
Neputinţa a scos la iveală nervii, cu Ivan scos pe targă după un fault dur comis de Faug-Porret (55) şi un penalty clar refuzat Craiovei, la o intervenţie stupidă a lui Benga asupra lui Bawab (61).
CS Universitatea Craiova a evoluat în inferioritate numerică din minutul 90+3, după ce bulgarul Hristo Zlatinski a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat pentru tragere de timp.
„Ne-am retras deliberat în repriza a doua, ca să ne păstrăm avantajul de un gol. E a treia victorie consecutivă, asta-i tot ce contează! Ne-am săturat să avem ghinion, să ratăm penalty-uri şi ocazii imense, era cazul să mai şi câştigăm”, a declarat Emil Săndoi, antrenor CS U Craiova.