Băncile centrale sunt terifiate de deflaţie. Înţelepţii noştri nu fac excepţie. Este ridicol, din punctul meu de vedere, efortul depus pentru a găsi modalităţi alternative de a comunica o scădere a preţurilor măsurată de un indice. Prin definiţie, deflaţia este doar scăderea preţurilor în economie măsurată de un indice.
Aşa cum inflaţia reprezintă creşterea preţurilor, când preţurile cresc cu 0,01%, nu există o problemă pentru comunicatorii băncilor centrale, angajaţi direct sau indirect, să spună că inflaţia a fost de 0,01%. Dar când preţurile scad cu 0,01% se apelează la tot felul de trucuri. Scăderea preţurilor nu reprezintă deflaţie pentru că deflaţia este o stare de spirit. Sau, scăderea preţurilor nu arată deflaţie, arată inflaţie negativă. S-a ajuns până acolo încât să se pună condiţii speciale pentru a putea numi scăderea preţurilor deflaţie. Să fie o scădere care persistă în timp, cel puţin un an, şi să fie încorporată în aşteptările cetăţenilor. Ridicol. Este acelaşi tip de efort propagandistic pe care îl vedem că îl fac oficialii când încearcă să explice o scădere a dinamicii produsului intern brut.
Eu prefer lucrurile simple. Scăderea preţurilor în economie măsurate de un indice se numeşte deflaţie, iar opusul inflaţie. Nu ar trebui să ne fie frică de cuvinte şi nu ar trebui să complicăm lucrurile. Deflaţia nu este neapărat un lucru rău. Depinde cum s-a ajuns la deflaţie, prin creşterea ofertei sau scăderea cererii.
Să luăm cazul nostru. În 2015, preţurile au început să scadă de la o lună la alta începând cu iunie. Au scăzut aşa de rapid în câteva luni încât, măsurate la aceeaşi perioadă a anului precedent, s-a ajuns la o scădere de aproape 2%. Rata anuală a deflaţiei de 2%. În 2015, am ajuns la o rată lunară a deflaţiei de 0,2%. După ce eliminăm toate produsele volatile, reglementate şi pe cele accizate, preţul celor rămase a scăzut în 2015 faţă de 2014 cu aproape 4%.
Nu intru în discuţia despre puterea de cumpărare. Sigur o va face cineva din Guvern. Problema pentru înţelepţii noştri este că nu ştiu, nu pot să comunice foarte clar scăderea de preţuri. Da, în luna iunie este explicată de reducerea TVA. Dar în luna iulie relativ la iunie? Dar în august relativ la iulie? Dar de ce scad preţurile şi pentru bunurile nealimentare când TVA a fost scăzut doar pentru bunuri alimentare? Acestea sunt întrebări la care nu există răspunsuri clare imediat. Este de preferat ca scăderea preţurilor să fie efectul creşterii ofertei. Alternativa, scăderea cererii, ar fi un dezastru pentru politica economică. De aici introducerea în discurs a mai multor condiţii pentru a defini ceva ce este foarte simplu şi clar, scădere de preţuri egal deflaţie.
Avem totuşi câteva puncte de pornire. De exemplu, din 2013, rata inflaţiei a continuat să scadă rămânând sub ţintă. După ani de zile în care surprindea banca centrală cu rate de inflaţie mai mari decât estimările instituţiei respective, economia livrează acum rate de inflaţie din ce în ce mai mici. Bineînţeles că a fost o surpriză pentru BNR de fiecare dată. Nu ne interesează de ce estimările BNR nu sunt foarte aprope de realitate. Este o problemă pentru banca centrală, sperăm doar să nu implementeze politica monetară doar pe baza acestor estimări. Ne interesează că rata inflaţiei a scăzut constant după 2013. În vara lui 2015, când economia a “primit” primul şoc al reducerilor de TVA, inflaţia se afla cu mult sub ţintă. Astfel, a fost foarte uşor ca rata inflaţiei să scadă şi să ajungă la deflaţie în urma scăderilor de taxe. În lumea ideală în care BNR îşi făcea treaba şi inflaţia era la ţintă, ar fi fost mai greu să se ajungă la deflaţie.
Scăderea preţurilor nu este o aşa surpriză pentru oricine urmăreşte ce se întâmplă în economie. Rata inflaţiei scade de câţiva ani. Chiar şi fără scăderea taxelor, rata inflaţiei a ajuns foarte aproape de zero. Rata inflaţiei de astăzi prezintă informaţii despre politica monetară din trecut. Inflaţie sub ţintă 2 ani la rând, estimată să rămână acolo în următorii 2 ani, alături de dobânzi aproape de zero, arată doar că politica monetară a fost prea restrictivă în trecut. Altfel spus, cererea agregată a fost sugrumată de politica monetară în trecutul apropiat.
Preţurile au scăzut în iunie pentru că a scăzut TVA pentru produsele alimentare. Dar inflaţia sub ţinta de 2 ani şi deflaţia care s-a instalat în economie de trei luni nu poate să fie explicată doar de scăderile de taxe. În loc să pierdem timpul ascunzându-ne de cuvântul deflaţie, ar trebui să vedem de ce inflaţia scade de 2 ani şi de ce deflaţia a continuat şi în lunile iulie şi august. Ar trebui să vedem totuşi că preţurile pentru producţia industrială sunt în deflaţie de aproape un an, în timp ce dinamica producţiei industriale a continuat să scadă. Nu prea arată că preţurile scad de pe urma creşterii ofertei.
Nu am răspunsul clar şi nu la mine trebuie căutat. Există instituţii cu oameni plătiţi foarte bine pentru a descoperi ce se întâmplă. Să vedem ce spun. Sper să vină cu explicaţii mai bune decât inflaţia negativă în loc de deflaţie.